Polonia știe foarte bine că amenințările militare vin din Est, din partea unei țări concrete – Rusia, iar războiul din Ucraina demonstrează acest lucru. Declarația aparține ambasadorului Poloniei în Republica Moldova, Tomasz Kobzdej, și a fost făcută în cadrul unui interviu acordat Agenției de presă IPN. Potrivit diplomatului, Polonia a fost prima țară care a ajutat militar, financiar și umanitar Ucraina pentru a opri expansionismul rusesc. Ambasadorul Poloniei a explicat că în țara sa nu există divergențe în privința atitudinii față de războiul din Ucraina, nici în societate, nici pe scena politică.
Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova spune că în țara sa există o singură poziție consolidată în privința amenințărilor militare. Potrivit diplomatului, Rusia este un stat agresor, care reprezintă un pericol iminent atât la adresa securității țărilor vecine, cât și la adresa securității întregului continent european.
„Noi ne dăm foarte bine seama de unde vine pericolul militar, de securitate, și acest lucru a fost probat deja de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Evident, amenințarea, pericolul vine din Est, din partea unei țări concrete – Rusia. Rusia este cea care creează pericole, nu doar pentru Ucraina și nu doar pentru flancul de Est al NATO, ci pentru întreaga arhitectură euroatlantică și pentru întreaga Europă. Ceea ce se întâmplă în Ucraina prezintă un pericol nu doar pentru o țară, ci pentru întregul continent. Având o percepție foarte clară a acestor amenințări, noi, ca țară, suntem antrenați în discuții cu UE și NATO. Avem planuri de contingență, planuri militare, planuri de apărare. Amenințarea e foarte clară și e vorba de o țară foarte concretă – Rusia. Nu avem timp să facem multă filosofie, totul este demonstrat, totul este probat la linia frontului din Ucraina”, a spus ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Tomasz Kobzdej.
Potrivit diplomatului, odată cu declanșarea războiul din Ucraina, Polonia a fost primul stat care a acționat ferm, oferind ajutor militar Kievului încă din primele zile. Tomasz Kobzdej spune că societatea poloneză și autoritățile de la Varșovia au o abordare consolidată în privința războiului din Ucraina, condamnând ferm agresiunea Rusiei și contribuind militar la stoparea ei.
„După o istorie atât de complicată, polonezii sunt foarte uniți. Abordarea noastră față de ceea ce se întâmplă în Ucraina, ne unește. Unește autoritățile poloneze cu societatea poloneză. Este uimitor în ce mod a acționat societatea poloneză la acest război, dar și la valul enorm de refugiați pe care i-am găzduit în Polonia. Mulți au fost găzduiți chiar în casele oamenilor. Polonia a fost printre primele țări, care într-un mod foarte concret a ajutat Ucraina din punct de vedere umanitar, financiar, dar, în primul rând, militar. La începutul războiului, când abia se discuta cum să reacționăm la agresiune, Polonia deja a expediat tancuri, avioane, armament. Sunt mândru de Guvernul nostru pentru că noi am contribuit imediat ca să facem tot ce ne stă în puteri ca să oprim agresiunea și imperialismul rusesc. Polonezii sunt foarte uniți în acest sens, aici chiar nu avem nicio linie de divizare în societate sau pe scena politică”, a explicat ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej.
Interviul cu ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Tomasz Kobzdej, a fost realizat de către Agenția de presă IPN în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.