Ambasadorul din Belarus, convocat la MAEIE după declarațiile lui Lukașenko

Ambasadorul Republicii Belarus la Chișinău este convocat de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene după declarațiile președintelui Alexandr Lukașenko care a menționat: „azi, Ucraina, mâine va fi Republica Moldova sau Țările Baltice, Polonia sau România”, transmite IPN.

Urmare a declarațiilor liderului de la Minsk, Alexandr Lukașenko, Ministerul de Externe de la Chișinău a dispus convocarea ambasadorului Belarusului la Chișinău pentru a solicita explicații și pentru a prezenta poziția principială a Republicii Moldova: Cetățenii țării condamnă ferm războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

MAEIE anunță că regretă rolul pe care îl are Belarus în promovarea agresiunii militare ruse asupra Ucrainei și pentru promovarea repetată în spațiul public a unor mesaje menite să genereze dezinformare și falsuri.

Acum două zile, în timpul unui discurs oficial, președintele Alexandr Lukașenko a menționat că Statele Unite ale Americii ar „împinge” Europa într-o confruntare militară cu Federația Rusă pe teritoriul Ucrainei. Potrivit lui Lukașenko, SUA beneficiază de pe urma războiului din Ucraina, iar mâine în locul Ucrainei ar putea fi Republica Moldova, România, Polonia sau Țările Baltice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.