Ambasadorul Bogojević: Reglementarea transnistreană rămâne prioritară pentru OSCE

Reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Radojko Bogojević, rămâne ferm decis să faciliteze obţinerea unei soluţionări cuprinzătoare, corecte şi viabile a conflictului şi să contribuie la consolidarea încrederii între oamenii de pe ambele maluri ale râului Nistru. Ambasadorul a declarat, la finalul vizitei sale în Republica Moldova, că este vital ca dialogul dintre părţi să fie reluat cel mai curând posibil, transmite IPN.

Radojko Bogojević, care rămâne în calitatea sa de reprezentant special pentru procesul de reglementare transnistreană pe durata preşedinţiilor deţinute consecutiv de către Elveţia şi Serbia, în perioada 2014-2015, a subliniat faptul că reglementarea transnistreană rămâne să fie prioritară pentru preşedinţia OSCE.

Ambasadorul a avut întrevederi cu mai mulţi oficiali, printre care şi vicepremierul pentru reintegrare în exerciţiu,  negociator principal din partea Moldovei, Eugen Carpov. La Tiraspol, ambasadorul s-a întâlnit cu liderul transnistrean, Evghenii Şevciuk, şi cu negociatorul principal Nina Ştanski. În cadrul întrevederilor, el a subliniat necesitatea continuării în 2015 a negocierilor în formatul „5+2”, subliniind importanţa lansării imediate a dialogului pregătitor. „Întâlnirile negociatorilor principali şi a grupurilor de lucru sunt esenţiale pentru obţinerea rezultatelor în formatul „5+2”, a menţionat Radojko Bogojević.

Ambasadorul Michael Scanlan, şeful Misiunii OSCE în Moldova, a salutat deschiderea pentru dialog a ambelor părţi. „Cred că formarea unui nou guvern în Moldova va oferi o oportunitate de a aprofunda activităţile de consolidare a încrederii, precum şi de a adopta un dialog constructiv”, a spus Scanlan.

Negociatorii principali ai părţilor nu s-au întâlnit din data de 6 octombrie 2014, când procesul electoral a pus în regim de aşteptare implicarea Chişinăului la acest nivel, aşteptând un nou guvern. Aceasta a fost prima vizită în regiune a Ambasadorului Bogojević după alegeri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.