Ambasadorilor europeni le place formatul informal
Ambasadorii ţărilor Uniunii Europene s-au pronunţat pentru continuarea practicii întâlnirii informale cu conducerea Parlamentului moldovenesc, notează Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al Legislativului.
Potrivit comunicatului, la încheierea primei întrevederi în acest format cu preşedintele Marian Lupu şi prim-vicepreşedintele Vlad Plahotniuc, şefii misiunilor diplomatice ale ţărilor UE acreditaţi la Chişinău au apreciat iniţiativa de a fi convocată o asemenea întrevedere şi au opinat în favoarea continuării unei asemenea practici, declarând că ea este extrem de utilă pentru a trata subiecte de actualitate cu conducerea Parlamentului şi pentru a afla adevărul din prima sursă.
Întrevederea a avut loc în seara de marţi, 10 iulie, în cadrul căreia au fost abordate subiecte privind activitatea Parlamentului în sesiunea de primăvară-vară 2012, măsurile indispensabile îmbunătăţirii actului legislativ, situaţia social-politică internă după momentul alegerii Preşedintelui, reforma justiţiei, procesul de soluţionare a diferendului transnistrean, rezoluţia AP OSCE privind Republica Moldova.
Alte subiecte au ţinut de alte subiecte curente, care au vizat libertatea de exprimare a presei (în contextul suspendării licenţei NIT de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, regăsit în Rezoluţia AP OSCE) şi desfăşurarea curentă a procesului democratic din Republica Moldova.
Comunicatul nu precizează unde a avut loc întrevederea informală.