Drumul spre integrarea în Uniunea Europeană nu este ușor, ci presupune sacrificii din partea tuturor celor implicați și îndeplinirea unor angajamente. Declarația a fost făcută de ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.
„Eu sunt optimist în ceea ce privește viitorul politic european al Republicii Moldova”, a afirmat diplomatul. Ambasadorul susține că dacă s-ar deturna cursul european al țării, principalii perdanți vor fi cetățenii Republicii Moldova care se vor vedea văduviți de posibilitatea de a cîștiga mai mult și mai bine, nu vor mai avea posibilitatea să călătorească atât de liber.
În opinia diplomatului, jocul dublu al autorităților moldovenești cu Uniunea Europeană poate aduce rezultate, dar numai pe termen scurt. „Un astfel de joc nu va fi câștigător pe termen lung și vedem ce s-a întâmplat cu locul rezervat Republicii Moldova în cadrul Parteneriatului Estic câțiva ani în urmă”, spune Daniel Ioniță.
Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Bartłomiej Zdaniuk, susține că integrarea europeană nu schimbă o țară de la sine, este un fel de ajutor din partea țărilor europene, dar depinde de beneficiar cum va fi în stare să folosească această oportunitate. În plus, diplomatul polonez consideră că este greșit să se aprecieze succesul și gradul de apropiere de UE numai prin prisma asistenței acordate sau nu. Potrivit lui, important este și volumul investițiilor străine.