Ambasada Turciei a dat o recepţie cu ocazia aniversării a 92-a de la fondarea Republicii Turcia

Ambasada Turciei la Chişinău a sărbătorit cea de-a 92-a aniversare de la fondarea Republicii Turcia. Cu această ocazie, ambasada a organizat o recepţie la care a invitat ambasadori acreditaţi la Chişinău, oameni de cultură, politicieni. Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu muzică şi bucate tradiţionale turcești, transmite IPN.

Ambasadorul Turciei, Mehmet Selim Kartal, a menţionat că din momentul creării, Republica Turcia a trecut cu succes prin mai multe încercări şi va continua să le depăşească cu bine. „Este clar că toate succesele noastre, din orice domeniu, au fost realizate în virtutea republicii. Suntem siguri că generaţia tânără va avea mult mai mult succes pe viitor”, a menţionat ambasadorul.

În ceea ce priveşte Republica Moldova, ambasadorul a spus că ţara a fost supusă mai multor încercări de la declararea independenţei. „Dorim ca Moldova să obţină succese pe calea integrării europene prin pace şi linişte. Reiterăm suportul nostru pentru atingerea acestui obiectiv. Mai mult ca atât, contribuţia noastră la dezvoltarea comunităţii frăţeşti găgăuze, cu care avem relaţii speciale, va continua atât timp cât aceasta îşi va păstra propria identitate şi cultură ca parte indispensabilă a Republicii Moldova”, a continuat ambasadorul.

La recepţie a fost invitată trupa companiei de radio şi televiziune din Turcia. Totodată, doi pictori au creat, în timp real, portretul lui Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul şi primul preşedinte al Republicii Turcia. În cadrul evenimentului a fost vândut un calendar cu tablouri ale pictorilor autohtoni, inclusiv din UTA Găgăuzia. Banii colectați din vânzarea calendarelor vor fi donați organizației SOS Autism.

  • ambasadorul turciei la receptie.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.