Ambasada SUA la Chişinău încheie finanţarea unui proiect privind prevenirea traficului de femei

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chişinău anunţă despre încheierea finanţării proiectului Centrul pentru Prevenirea Traficului de Femei (CPTF). Proiectul, finanţat de Departamentul de Stat al SUA şi coordonat de PNUD Moldova, este implementat de Asociaţia femeilor de carieră juridică. Cu acest prilej, Centrul organizează, vineri, 30 iunie, conferinţa de închidere a proiectului. La eveniment vor participa reprezentanţi ai structurilor de stat, ai organizaţiilor neguvernamentale şi internaţionale din RM şi din România şi vor fi prezentate rezultatele CPTF şi ale filialelor sale pentru anii 2003–2006. Conferinţa de presă va avea loc la ora 10:00, în sala de presă a Hotelului „Codru”. Centrul pentru Prevenirea Traficului de Femei a fost deschis de Asociaţia femeilor de carieră juridică în 2001, fiind axat pe componentul de prevenire a traficului de fiinţe umane şi de sensibilizare prin intermediul unei reţele de voluntari. Din 2003, Centrul şi-a extins activitatea, acordând asistenţă juridică victimelor. Prin Hotărârea Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane din 10 noiembrie 2003, CPTF a fost abilitat să organizeze seminare specializate pentru reprezentanţii administraţiei publice locale şi pentru membrii comisiilor locale anti-trafic. Potrivit reprezentanţilor CPTF, proiectul contribuie la dezvoltarea mecanismelor de consolidare a sistemului judiciar şi a capacităţilor naţionale pentru respectarea şi promovarea drepturilor omului, în special ale femeilor. Potrivit fostului ambasador SUA la Chişinău, Pamela Hyde Smith, în momentul inaugurării filialei CPTF din Ungheni în iulie 2002, Centrul şi-a asumat rolul de lider în combaterea traficului, ajutând sute de victime şi potenţiale victime ale traficului. Din mai 2003 şi până în iunie 2006, 3.673 de persoane au beneficiat de consultaţii juridice şi informaţii de suport oferite de jurişti specializaţi pe problema traficului, iar 364 de victime ale traficului de fiinţe umane au fost reprezentate pe 231 dosare penale, civile şi administrative.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.