Ambasada SUA: Împărtăşim îngrijorarea profundă a şefilor misiunilor UE privind nerespectarea drepturilor legale ale jurnalistului Ernest Vardanyan

Ambasada Statelor Unite ale Americii rămâne în continuare îngrijorată de arestarea jurnalistului Ernest Vardanyan şi de metodele de reţinere aplicate de către autorităţile din Transnistria, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al misiunii diplomatice. Ambasada solicită insistent ca standardele internaţionale ale drepturilor omului şi a drepturilor legale să fie strict respectate în acest caz. Faptul că lui Ernest Vardanyan şi avocatului său nu li s-au permis să asiste la o şedinţă a instanţei de judecată privind detenţia preventivă, contravine acestor drepturi, subliniază ambasada americană. „Noi împărtăşim îngrijorarea profundă a şefilor misiunilor UE şi ale altor misiuni privind nerespectarea drepturilor legale ale lui Vardanyan şi insistăm ca să fie respectată procedura corespunzătoare”, se menţionează în comunicatul de presă remis de ambasadă. Reprezentanţii Ambasadei SUA sunt îngrijoraţi de o problema mai vastă a presiunilor şi intimidărilor la care sunt supuşi acum reprezentaţii societăţii civile. Aceste acţiuni la fel sunt contrare standardelor internaţionale ale drepturilor omului. Ernest Vardanyan a fost a arestat pe 7 aprilie pentru „trădare de stat” şi riscă 20 de ani de închisoare. Mandatul de arest preventiv este pentru 2 luni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.