Ambasada SUA continuă Programul de Granturi pentru Democraţie

Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova a anunţat un nou concurs în cadrul Programului de Granturi pentru Democraţie. La concurs sunt invitate să aplice organizaţiile nonguvernamentale (ONG) al căror scop este să contribuie la dezvoltarea democraţiei şi a societăţii civile din Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat al misiunii diplomatice, sunt binevenite proiecte din următoarele domenii: consolidarea şi promovarea societăţii civile şi a instituţiilor democratice; instituţionalizarea la nivel local a unor procese politice democratice, deschise şi pluraliste; educaţia civică, participarea publică la procesele decizionale; circulaţia liberă a informaţiei, dreptul la libera exprimare, transparenţa în guvern şi practici de bună guvernare; şi construirea încrederii.

Programul nu va finanţa proiecte de asistenţă umanitară sau de caritate, în domeniul sănătăţii, activităţi politice sau partizane, proiecte de cercetare ştiinţifică, călătorii individuale şi conferinţe în străinătate sau activităţi comerciale.

Organizaţiile non-profit pot aplica pentru a obţine finanţare de la 6 la 12 luni, în valoare de la 5 mii la 24 de mii de dolari. Dosarele pot fi trimise ambasadei până în data de 1 decembrie, 2014, ora 18.00. Mai multe informaţii pot fi găsite pe pagina programului: http://moldova.usembassy.gov/democracy-grants.html.

Programul de Granturi pentru Democraţie a fost iniţiat în Moldova în 1996 cu scopul de sprijini proiectele de dezvoltare şi educare a societăţii civile în ţară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.