Ambasada Poloniei prezintă expoziția „Enigma. Victoria decriptării”

Ambasada Republicii Polone la Chișinău a inaugurat expoziția „Enigma. Victoria decriptării”, în incinta Muzeul Militar din Chișinău. Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei, expoziția vine „să ne apropie de istoria eroilor-criptologi polonezi mai puțin cunoscuți, de profesorii și colaboratorii acestora, ale căror cunoștințe și geniu matematic le-au permis să spargă unul din cele mai bine păzite secrete ale celui de-al Treilea Reich”. Expoziția este pregătită de Consiliul Voievodatului Wielkopolska și, în versiune românească, de Institutul Polonez din București, transmite IPN.

Mașina de criptat germană „Enigma” a fost realizată de Arthur Scherbius. Aceasta a obținut un succes comercial pe piața civilă, precum și în instituțiile de stat și în cele administrative, cu mult înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945). Încă din 1932, criptologii polonezi au reușit să descifreze pentru prima oară codurile extrem de complicate ale „Enigmei”. Acest lucru a avut loc la Palatul Saxon din Varșovia, care adăpostea sediul Biroului de Cifruri din Divizia a II-a a Statului Major al Armatei Poloneze.

Părinții succesului au fost matematicienii-criptologi polonezi: Marian Rejewski, Jerzy Różycki și Henryk Zygalski. Realizările lor au permis decodarea cifrurilor „Enigmei”, îmbunătățite constant.

Cu cinci săptămâni înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, pe 25 iulie 1939, șefii Biroului de Cifruri din Polonia și matematicienii-criptologi au dezvăluit performanțele poloneze serviciilor secrete franceze și britanice. După declanșarea războiului, acțiunea de descifrare a continuat în Marea Britanie și Franța, cu participarea oamenilor de știință polonezi deopotrivă. Această parte a poveștii este cunoscută, însă, din filme și cărți.

Expoziția poate fi vizionată până pe 28 mai.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.