Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă a transmis către Ministerul rus al Afacerilor Externe o notă în care a cerut informații despre cetățeanul moldovean care se pretinde că ar fi agent al serviciilor speciale ucrainene și care a fost reținut în orașul Kerci din Crimeea de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB).
„Dacă se va confirma că este vorba despre un cetățean al Republicii Moldova, în conformitate cu legislația internațională, reprezentanța noastră diplomatică îi va oferi toată asistența consulară necesarăˮ, a precizat Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău, transmite IPN.
Potrivit Agenției Ria Novosti, care citează FSB, cetățeanul Republicii Moldova, născut în 1992, a fost anterior condamnat pentru furt pe teritoriul Ucrainei. În aprilie 2024, bărbatul, prin intermediul internetului, a cooperat cu un reprezentant al serviciilor speciale ucrainene, la instrucțiunile căruia colecta și expedia fotografii și materiale video cu privire la amplasarea tehnicii militare ale Federației Ruse și a pozițiilor de apărare aeriană, precum și cu obiectele de infrastructură de transport și energetică ale Crimeii.