Ambasada Germaniei va fi construită pe teritoriul destinat iniţial Palatului Justiţiei, spre nemulţumirea PCRM
Monumentul arhitectural din str. A. Mateevici 85, fostul sediu al liceului german pentru fete, aflat acum în stare deplorabilă, va fi transmis guvernului german, pentru construirea sediului Ambasadei Germaniei la Chişinău. O decizie în acest sens a fost votată de majoritatea parlamentară la şedinţa legislativului de joi, 3 decembrie. Fracţiunea comunsită nu a votat şi a cerut retragerea proiectului, întrucât teritoriul era destinat iniţial construcţiei Palatului Justiţiei, transmite Info-Prim Neo.
Olef Efrim, viceministrul justiţiei, a menţionat că acest teren de 0,4152 ha, aflat în proprietatea statului, va fi transmis guvernului german cu condiţia păstrării arhitecturii imobilului. Astfel, ambasada germană urmează să fie reconstruită după modelul iniţial.
Proiectul a stârnit nemulţumiri în rândul fracţiunii comuniste, pentru că iniţial terenul era prevăzut pentru viitorul Palat al Justiţiei. Deputaţii comunişti Iurie Muntean şi Vladimir Ţurcan spun că un proiect pentru construcţia Paltului Jutisţiei deja a fost elaborat şi s-au cheltuit bani. „Dacă eraţi mai insistenţi (către prim-ministrul R. Moldova, Vlad Filat), guvernul german găsea sediu în altă parte”, a spus Muntean.
În acelaşi timp, deputaţii din cadrul coaliţiei majoritare, Mihai Godea (PLDM), Veaceslav Untilă (AMN) şi Oleg Serebrian (PDM), au cerut votarea proiectului, pentru că municipiul Chişinău va avea de câştigat, în urma reconstrucţiei unui monument valoros, pe care statul nu-l va putea reconstrui în timpul apropiat din resurse proprii. Aceştia au mai invocat şi motivul că această clădire a fost proprietatea baronesei germane Iulia A. von Gheiking la sfârşitul secolului XX.
„Regret că până în prezent problema sediului pentru ambasada Germaniei nu a fost soluţionată. R. Moldova are nevoie de parteneriatul cu Germania, şi nu invers”, a declarat Serebrian.
Un alt avantaj invocat de către viceministrul Oleg Efrim este că banii de la transmiterea imobilului ar putea fi inlucşi în bugetul de stat până la sfârşitul acestui an şi vor fi destinaţi pentru reparaţia instanţelor judecătoreşti.
Anterior, ministrul justiţiei Alexandru Tănase a spus că această tranzacţie ar presupune o sumă de circa 1,5 mln euro.