Circa 50 reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret din opt partide politice participă la o şcoală de vară de două săptămâni pe tema sistemului politic britanic şi afacerilor europene, inclusiv relaţiile dintre R. Moldova şi Uniunea Europeană. Şcoala a fost lansată la 3 iulie, de către Ambasada Britanică la Chişinău. În cadrul ceremoniei de inaugurare a şcolii, consilierul britanic pe afaceri, Neil Martin a menţionat importanţa pe care misiunea diplomatică britanică o acordă dezvoltării unei noi generaţii de politicieni şi lideri, pentru a susţine integrarea RM în Europa. Cursurile din prima săptămână vor fi ţinute de experţii britanici Ruth Pooling, de la Liberali-Democraţi, şi Kenny Young de la Partidul Laburist. În a doua săptămână, vor participa experţii Mark Stuart de la Universitatea din Nottingham şi Nicu Popescu de la Universitatea Central-Europeană. În cadrul şcolii de vară vor fi discutate subiecte ce ţin de sistemul politic britanic, partidele politice din Marea Britanie, strategii de comunicare pentru organizaţiile de tineret, rolul şi organizarea campaniilor electorale la nivelul organizaţiilor de tineret de partid, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi RM etc. Şcoală de vară se desfăşoară în perioada 3-14 iulie, la hotelul „Codru” din Chişinău.