Ambasada a comemorat războiul trecut

Ambasada Georgiei la Chișinău a difuzat un comunicat, prin care amintește că acum 13 ani „Rusia a întreprins o agresiune militară împotriva Georgiei și a ocupat ilegal părțile ei inseparabile, Abhazia și regiunea Tskhinval/Osetia de Sud. Invazia s-a produs pe uscat, pe mare, prin spațiul aerian și cel virtual”, se spune în document.

Diplomații georgieni în Moldova precizează că „nouă din cele douăsprezece regiuni s-au făcut ținte ale bombardamentelor aviatice rusești, mai mult de 30 de orașe și sate, inclusiv Tbilisi și Kutaisi, au fost supuse tirului de artilerie. Bombardierele strategice rusești și aviația militară au aplicat bombe cu dispersie și alte tipuri de arme interzise... În pofida faptului că în 12 august 2008 Președintele Rusiei a semnat, cu participarea UE, Acordul de încetare a focului, angajându-se să-și retragă toate trupele pe pozițiile de până la război, Moscova a continuat bombardarea din aer a întregului teritoriu georgian, iar la două săptâmâni după aceasta, Kremlinul a decis să recunoască pretinsa independență a regiunilor inseparabile ale Georgiei – Abhaziei și regiunii Tskhinval/Osetiei de Sud”, se spune în adresare.

În contextul aniversării acestei date tragice, MAE al Georgiei a acuzat Moscova pe 6 august de derularea unei campanii de dezinformare referitor la războiul ruso-georgian din anul 2008. Despre aceasta se vorbește într-o
declarație a departamentului de externe georgian. Новости-Грузия anunță că în țară pe 8 august drapelele au fost arborate în bernă pentru a comemora victimele evenimentelor din august 2008. Acțiuni de comemorare, organizate de guvern și organizații publice, au avut loc în toată țara. În perioada acțiunilor militare din august 2008 partea georgiană a pierdut 408 de persoane, dintre ei 170 militari, 14 polițiști și 224 de civili.

IPN notează că similar Georgiei, Republica Moldova, urmare a intervenției militare a Armatei a 14-cea a Federației Ruse, a pierdut în 1992 controlul asupra raioanelor din stânga Nistrului. Moscova refuză să renunțe la prezența sa militară în regiune – atât în formatul transformării „operațiunii de pacificare” militare în misiune polițienească, cât și în ceea ce privește retragerea munițiilor și a rămășițelor Armatei a 14-cea, numite în prezent „ОГРВ”, care se află ilegal pe teritoriul țării.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.