Amalgamarea localităților este un proces extrem de necesar, opinie

Amalgamarea localităților este un proces extrem de necesar Republicii Moldova, crede Veaceslav Ioniță, expert la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”. În opinia sa, în curând în satele mici vor fi mai mulți funcționari decât locuitori, iar banii localităților se duc pe întreținerea aparatului primăriilor și nu pe dezvoltarea localităților. Amalgamarea rezolvă această problemă, transmite IPN.

Expertul susține că prin amalgamarea voluntară a localităților, concept pe care Guvernul și-a propus să-l realizeze după alegerile locale din toamnă, în decurs de patru ani, dorește să încurajeze primăriile. În special pe cele mici. Să le unească într-o comună pentru a economisi resurse financiare pentru investiții la nivel local. Totodată, Guvernul va aloca circa 250 de milioane de lei satelor și comunelor amalgamate pentru dezvoltarea localităților.

Potrivit lui, în țară nu sunt mai mulți de 2,2 milioane de cetățeni. De trei ani se înregistrează cel mai dramatic spor natural negativ al populației. Migrația externă, migrația internă, migrația temporară și scăderea numărului populației a dus la ceea că primăriile rămân fără oameni. Avem circa 500 de sate unde populația este mai mică de 1000 de oameni. În opinia sa, scăderea numărului populației este o presiune administrativă.

În cazul amalgamării, numărul funcționarilor la o mie de locuitori va scădea cu 50%, de la 3,8 persoane în prezent la 2,6 după amalgamare. Cu cât primăria este mai mică cu atât presiunea financiară și administrativă este mai mare și banii se cheltuies pentru întreținerea aparatului administrativ, în loc să se facă investiții în localitate.

Proiectul care prevede amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale a fost votat de Parlament în primă lectură. Potrivit inițiativei, amalgamarea voluntară presupune comasarea benevolă a două sau a mai multor unități administrativ-teritoriale de nivelul întâi (sate/comune și orașe/municipii), în baza deciziilor consiliilor locale. În condițiile de bază ale amalgamării voluntare se prevede că teritoriul unității administrativ-teritoriale amalgamate trebuie să fie continuu, iar numărul populației – minimum 3000 de locuitori.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.