Am votat pentru un viitor mai bun, Vasile Tarlev

Vasile Tarlev, preşedintele Uniunii Centriste din Moldova (UCM),a votat pentru un viitor mai bun. Însoţit de soţie, fostul premier a votat puţin după ora 12.00. De emoţii membrii biroului electoral pentru câteva clipe pierduse listele electorale în care figurau soţii Tarlev, transmite Info-Prim Neo. Vasile Tarlev s-a arătat interesat dacă activismul alegătorilor este mai sporit comparativ cu alegerile precedente, precizând că prin votul exprimat speră la un viitor mai bun. „Ne dorim să avem condiţii de trai mai bune, să fie respectate drepturile fundamentale ale omului, dar şi să avem o ţară democratică, transparentă şi prosperă”, a declarat Tarlev. Preşedintele UCM s-a arătat îngrijorat de posibilităţile de fraudare a alegerilor. „În ultimul timp se vehiculează posibilitatea fraudării alegerilor. Iar acest lucru ne pune în gardă deoarece au apărut un număr mai mare de alegători comparativ cu alegerile din 2005, iar din luna noiembrie nici o persoană decedată în ţară n-a fost exclusă din registrul Ministerului Dezvoltării Informaţionale (MDI)”, a exemplificat Vasile Tarlev. Militarii pot vota de două ori: prima dată cu livretul în unitatea militară, iar a doua oară la secţia de votare de unde îşi au reşedinţa, a mai exemplificat Tarlev. „Dacă nu vor fi alegeri corecte şi vom avea argumente, UCM va întreprinde toate acţiunile pentru apărarea drepturilor omului şi a onoarei statului”, a menţionat fostul premier.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.