{Analiză Info-Prim Neo} Dacă nu era vorba despre un caz atât de tragic, în plan personal, şi atât de grav, în cel al funcţionării instituţiilor şi demnitarilor statului, aş fi aplicat vorba cunoscută privind vestea bună şi vestea proastă, după care, de regulă, se întreabă cu care începem. Oricum, se cer scoase în evidenţă alte două faţete importante ale acestui caz, suplimentar la cele două, menţionate în analiza Info-Prim Neo din 9 ianuarie „Procurorul general a fost pedepsit”. Astfel, cazul se dovedeşte a fi mai grav, dar şi mai relevant pentru starea reală de lucruri din Republica Moldova, decât ne închipuiam acum 10 zile, dar şi acum 1-2 zile şi aceasta este partea foarte proastă a lucrurilor. Partea bună, dacă nu-i un sacrilegiu să atribui astfel de calificativ unui caz de omor, fie şi din imprudenţă, este că el oferă nişte şanse reale de îmbunătăţire a stării proaste de lucruri din Republica Moldova, în special, în domeniul justiţiei, dar nu numai. Este, dacă vreţi, un pretext plătit scump, cu preţul vieţii omeneşti la modul direct, şi vor comite sacrilegiu real acele structuri sau persoane care se vor opune acestui proces vital necesar. Mai întâi - despre partea proastă a lucrurilor. Noile detalii ieşite între timp la suprafaţă, mai mult sub presiune decât datorită activităţii curente a structurilor statului, demonstrează că omorul, din 23 decembrie, a fost tăinuit cu bună ştiinţă de către organele şi persoanele oficiale care aveau obligaţia să identifice vinovaţii şi să-l facă public. Experţii în materie afirmă că tăinuirea în sine nu constituie o infracţiune sau crimă care se pedepseşte prin lege, în schimb se pedepseşte cu închisoarea depăşirea atribuţiilor de serviciu şi abuzul de putere prin care se presupune că a fost impusă sau aprobată tăinuirea omorului. Dacă iniţial se presupunea că acest caz a fost tăinuit doar datorită faptului că la vânătoare au participat demnitari cu funcţii foarte mari în acest stat şi ei nu au dorit să intre în vizorul opiniei publice în roluri care le-ar fi ştirbit imaginea, între timp, au apărut la suprafaţa motivele reale şi foarte serioase ale tăinuirii. [Unu:] vânătoarea din rezervaţia ştiinţifică „Pădurea Domnească” a fost ilegală, respectiv, fiecare dintre aceşti demnitari a încălcat legea înainte şi după săvârşirea omorului. Cel puţin, poliţia afirmă că a deschis un dosar penal „pe faptul vânătului ilegal din 23 decembrie 2012 în rezervaţia ştiinţifică „Pădurea Domnească”. [Doi:] la acea vânătoare s-au folosit gloanţe periculoase şi de aceea interzise de lege. Acestea sunt două circumstanţe agravante care face din fiecare participant la vânătoare nu doar un potenţial bănuit de comiterea omorului, dar şi un candidat real la pedeapsă pentru infracţiuni deja comise. Respectiv, fiecare dintre ei, nu doar procurorul general, învinuit de un politician că ar fi comis omorul, precum şi bănuitul oficial, se află în stare de conflict de interese în raport cu acest caz şi poate fi personal interesat în tăinuirea acestuia sau a anumitor informaţii referitoare la el. Funcţiile şi resursele pe care le au, precum şi relaţiile în sfera politicului şi justiţiei, teoretic, pot fi utilizate în detrimentul aflării adevărului. Trebuie oare să ne întrebăm, cum s-ar fi comportat organele statului, dacă omorul ar fi fost comis, din aceeaşi neatenţie, de către un vânător sau grup de vânători fără „epoleţi”? Sau dacă partide de vânătoare controversate, cu participarea oficialilor şi folosirea gloanţelor interzise de lege au mai avut loc în Moldova? Spuneam în analiza precedentă despre transparenţă, justiţie şi democraţie parţială şi selectivă în calitate de pericol mare pe care îl generează tăinuirea acestui caz şi a oricărui altuia. Între timp, situaţia s-a agravat şi mai mult prin tentativa de a schimba accentele acestui caz, inclusiv de la la nivele cele mai înalte. Până acum nici procurorul general, nici procuratura în ansamblu nu au găsit de cuviinţă să spună mai multe şi mai răspicat privind motivele şi responsabilii pentru tăinuire. În schimb, preşedintele Parlamentului a introdus în circuit noţiunea de „modul deficitar de comunicare”. În mod sigur, aceasta nu poate înlocui noţiunea de „tăinuire”. În cel mai bun caz, noţiunile trebuie să co-existe, dar ultima mai mult în raport cu proasta capacitate de informare a celor trei mari conducători ai ţării. Însuşi Marian Lupu spune că a aflat despre acest caz „de la consilierii săi”, la vreo 16-17 zile după comiterea omorului, iar preşedintele Nicolae Timofti şi premierul Vlad Filat au aflat din mass-media, după conferinţa de presă a politicianului Sergiu Mocanu, respectiv, peste vreo 13 zile. Cum de a aflat atunci la timp un simplu politician din opoziţie, nici măcar parlamentară, care este de presupus că nu are consilieri atât de înzestraţi, precum nu are la îndemână resursele enorme ale structurilor de stat subordonate? Cei trei mari ar fi trebuit să se simtă foarte ofensaţi şi îngrijoraţi pentru că le scapă într-atât de mult de sub control situaţia din ţară. Mă refer la controlul şi responsabilitatea sub aspect politic pentru calitatea guvernării şi în acest sens sentimente asemănătoare ar trebui să cunoască şi liderul celei de-a treia formaţiuni politice, aflate la guvernare, Mihai Ghimpu. Totuşi, partea bună a lucrurilor este că acest caz a fost făcut până la urmă public. Într-un mod, într-adevăr, defectuos şi „deficitar”, societatea a aflat despre el, iar aceasta înseamnă că există şanse să fie găsiţi vinovaţii şi ca aceştea să răspundă în faţa legii, ca toţi cetăţenii ţării, fără excepţii şi fără discriminare. Şi aceasta înseamnă şanse la mai multă justiţie şi la mai multă democraţie, decât parţială şi selectivă. Şansele respective au două premize şi o singură soluţie de realizare. O premiză ţine, oricât ar părea de straniu, de formatul coaliţional al actualei guvernări. Cu toate certurile interne, de care ne-am plictisit de tot, din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), spiritul competiţional al relaţiilor dintre componentele acesteia ne oferă şi anumite garanţii împotriva abuzurilor de tot felul de care sunt tentaţi, aproape din oficiu, reprezentanţii tuturor formaţiunilor aflate acum şi vreodată la guvernare. Mai simplu spus, aliaţii din AIE sunt supraveghetori destul de zeloşi atunci când este vorba de abaterile comise de alţi parteneri de coaliţie. Nu este exclus că anume aşa s-a aflat şi despre tragedia din Pădurea Domnească. Istoria mai nouă, dar şi mai veche, ne arată că tainele incomode autorităţilor, inclusiv crimele mari şi mici, practic, nu pot fi aflate de societate în cazul guvernărilor monopartinice. O altă premiză ţine de poziţia partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova, în special, Uniunea Europeană, care a fost exprimată şi de data aceasta destul de tranşant. Ambasadorul UE la Chişinău, Dirk Schuebel, a declarat că modul în care va fi desfăşurată ancheta în cazul morţii din Pădurea Domnească va juca un rol important în liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni, care urmează să fie decisă la sfârşitul anului curent. Astfel, cei care se vor opune acestui proces vor avea de înfruntat reproşurile UE în relaţiile externe şi vor trebui să-şi asume în faţa alegătorilor responsabilitatea pentru eventuala eşuare a negocierilor în cazul liberalizării regimului de vize, eventual şi pentru deturnarea cursului de integrare europeană a ţării. Este de la sine înţeles că europenii văd acest proces în contextul reformării justiţiţiei în ansamblu din Republica Moldova, pentru că europenii vor garanţii reale că moldovenilor nu le va trece prin cap să organizeze în ţările lor o partidă de vânătoare după regulile celor din Moldova sau că cetăţenii europeni nu vor fi omorâţi la vânătorile din Moldova. Astfel, reformarea reală şi neîntârziată a sistemului justiţiei, este unica soluţie de realizare a şanselor la mai multă justiţie şi democraţie pentru Moldova şi cetăţenii ei. [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]