Alte 184 de persoane s-au îmbolnăvit de COVID-19. Bilanțul depășește 3000

Noul tip de coronavirus a fost confirmat, pe parcursul zilei de vineri, la 184 de persoane din totalul de 857 de probe procesate. Cu aceste noi cazuri, a fost depășit pragul de 3000 de infectări. Dar nu sunt cazuri active. Din cele peste 3000 de cazuri confirmate, până acum s-au tratat 755 de persoane, iar 84 au decedat, transmite IPN.

Potrivit ministrei sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, cele mai multe cazuri vineri s-au înregistrat în Chișinău și Vulcănești, 59 și, respectiv, 47. Toate sunt cu transmitere locală.

Ministra susține că sunt testate intens persoanele din focarele de îmbolnăvire. Cazurile confirmate vineri la Vulcănești pornesc de un episod de infectare în cadrul unei vinării.

Pe parcursul zilei, au fost testați și  angajații Spitalului Clinic Municipal nr.4 din Chișinău, unde 12 persoane au fost confirmate cu COVID-19. Spitalul nu este cu profil COVID-19.

Vineri au fost raportate și patru decese: două femei din Chișinău, una din Edineț și un bărbat din Ștefan Vodă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.