Alocațiile din bugetul de stat către domeniul învățământului vor înregistra în 2019 o creștere cu peste 647,2 mln lei sau 6,5% față de anul curent, transmite IPN cu referire la proiectul Legii bugetului pentru 2019, aprobat de Guvern.
„Mijloacele oferite au menirea de a îmbunătăți accesul la educație de calitate și de a eficientiza procesul educațional. Se urmărește consolidarea instituțională și perfecționarea modelelor de finanțare a învățământului, asigurarea relevanței studiului pentru viață și economia națională”, a menționat ministrul finanțelor, Octavian Armașu.
Din finanțările planificate se preconizează renovarea unor instituții, schimbarea echipamentelor și mobilierului în sălile de studiu și în laboratoare. De asemenea, vor fi orientate mijloace financiare pentru formarea profesională a cadrelor didactice și de conducere din învățământul general și pentru dezvoltarea conținuturilor curriculare la disciplinele școlare din învăţământul primar, gimnazial și liceal.
Proiectul „Reforma de Educație din Moldova”, susținut de către Banca Mondială, prevede în 2019 alocări estimate la 152,1 mln lei.
În proiectul Legii bugetului pentru 2019 pentru susținerea domeniului învățământului primar, gimnazial, liceal, profesional tehnic secundar și superior, precum și pentru servicii de educație sunt preconizate peste 2 mlrd lei.