Alocaţia de stat pentru îngrijirea invalizilor nevăzători va creşte de la 150 la 300 de lei lunar
Alocaţia de stat pentru însoţirea şi îngrijirea la domiciliu a invalizilor de gradul I nevăzători va creşte de la 150 la 300 de lei lunar. Un amendament în acest sens urmează să fie aprobat de Parlament, după ce a fost avizat pozitiv de Guvern.
Potrivit datelor Ministerului Protecţiei Sociale, pentru majorarea alocaţiilor pentru 3550 de persoane, din bugetul de stat pentru anul 2007 sunt necesare mijloace suplimentare în valoare de peste 4,26 mil. lei.
Iniţial, în Cadrul de cheltuieli pe termen mediu 2007 -2009 a fost stipulată majorarea acestei alocaţi până la 200 de lei, însă, potrivit Guvernului, ea a fost suplimentată “reieşind din situaţia disponibilizărilor unor angajaţi ai întreprinderilor Societăţii orbilor din Moldova, pe motiv de nerentabilitate”.
Totodată, de la 150 la 200 de lei urmează să fie majorată alocaţia pentru persoanele care îngrijesc la domiciliu un copil invalid, în vârstă de până la 16 ani, cu severitatea I, şi un invalid din copilărie de gradul I. La acest capitol, cheltuielile suplimentare vor constitui circa 8,8 mil. lei anual.
Proiectul mai prevede majorarea de la 500 la 600 de lei a cuantumului ajutorului de deces pentru persoanele neasigurate. Conform calculelor preventive, suma necesară pentru majorarea acestei plăţi constituie circa 600 mii de lei anual.
Suma totală necesară pentru majorarea alocaţiilor de stat din proiectul de lege propus spre aprobare se ridică la circa 13,78 mil. lei anual.