Alina Andronache: Numărul femeilor în politică și în funcții decizionale a crescut, dar…

Numărul femeilor în politică și în funcții decizionale a crescut brusc, dar în paralel au început să se înrăutățească percepțiile societății față de femeile în funcții de conducere. Este una dintre opiniile exprimate de către Alina Andronache, expertă în politici de gen, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Participarea femeilor, minorităților etnice și persoanelor cu nevoi speciale în alegerile locale”, organizată de Agenția de presă IPN.

„Noi avem un fenomen foarte interesant. Am adus foarte multe femeii în conducere prin normele legislative, dar a venit criza pandemică, a venit criza economică, energetică, socială, criza refugiaților, și femeile au fost taxate dublu pentru lucrul acesta. Ba mai mult, din lipsa unor informații veridice, din lipsa gândirii critice a societății, abilităților de a gândi critic, din lipsa informațiilor corecte, din lipsa abilităților de a înțelege fenomenele care se întâmplă în jurul nostru, femeile în funcții au fost taxate dublu, triplu pentru aceste greșeli”, spune ea, continuând prin a afirma că lucrurile s-au înrăutățit și la capitolul minorități etnice și persoane cu dizabilități. ”Unicul progres pe care îl aveam este la capitol de tineri. Societatea vrea mai mulți tineri în diferite funcții de conducere”, a punctat Alina Andronache.

Experta în politici de gen menționează că femeile nu vor accede în politic pur și simplu, de sine stătător, pentru că societatea are alte viziuni. E nevoie de un efort conjugat, pentru ca, inclusiv la alegerile locale, candidatul să fie analizat din perspectiva de abilități, din studii, experiență, program, nu având la bază stereotipuri de gen. „În 2019 au fost aprobate stimulente financiare pentru partidele care promovează femei și tineri în funcții de conducere, atât la nivel local, cât și la nivel central. Că pentru fiecare femeie deputată sau consilieră și fiecare tânăr deputat consilier, partidul primește bani. Și nu doar atât. Acești bani trebuie să fie redirecționați neapărat pentru programe de femei și tineri. Pe lângă asta, în procesul electoral și decizional, noi am avut aprobate anumite și programe și strategii cu suportul partenerilor de dezvoltare ca să creștem potențialul de femei candidate și tineri candidate”, a menționat Alina Andronache.

Cât privește incluziunea persoanelor cu nevoi speciale și accesul lor în alegerile locale, Alina Andronache constată că în acest sens s-au înregistrat mai puține acțiuni cu rezultate. „Unicul  progres pe care-l aveam noi din ultimul an este că, în legea cu privire la stagii publice plătite, a fost inclusă o cotă pentru tineri cu dizabilități. Asta este ceva enorm. Dar să nu uităm că noi nu putem promova persoane cu dizabilități, atât timp cât, pur și simplu, clădirile nu sunt accesibile. În primul rând de la asta trebuie să începem”. a spus ea.

Experta în politici de gen menționează că în procesul de analiză a scrutinului electoral din 5 noiembrie s-a constatat că „mai mult de 50% din populație crede că femeile trebuie să aibă grijă de copii de copii, de casă, iar bărbați să ducă bani în casă. Și acest lucru, de fapt, demonstrează că, da, noi am progresat la nivel legislativ, avem programe, avem strategii, avem legi bune, dar societatea nu se schimbă ca și percepții”, a spus Alina Andronache.

Dezbaterea publică cu genericul „Participarea femeilor, minorităților etnice și persoanelor cu nevoi speciale în alegerile locale” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Impulsionarea discuției în mass-media privind specificul tradițional al alegerilor locale și nevoia de europenizare”, susținut de către Fundația Soros Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE