Alianţa ProGen 2009, o coaliţie de organizaţii neguvernamentale care militează pentru egalitatea de gen, propune partidelor politice, Comisiei Electorale Centrale (CEC), mass-media şi ONG-urilor să semneze un „Angajament de principiu privind promovarea şi respectarea egalităţii între femei şi bărbaţi în alegerile parlamentare 2009”. „Documentul trasează normele de conduită în campania electorală cu privire la respectarea egalităţii de gen”, a declarat marţi, 24 februarie, într-o conferinţă de presă la Info-Prim Neo, Daniela Terzi-Barbăroşie, directoarea executivă a Centrului ,,Parteneriat pentru Dezvoltare”. „Angajamentul reprezintă un mecanism prin care vom încerca să responsabilizăm partidele politice şi alţi factori vizaţi, iar pe de altă parte – să-i facem să se autoresponsabilizeze urmând recomandările clare pentru respectarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi includerea dimensiunii de gen în platformele şi ofertele electorale”, a specificat Daniela Terzi-Barbăroşie. De asemenea, pentru a asigura o abordare integratoare a dimensiunii de gen în lista priorităţilor partidelor, Alianţa ProGen 2009 a lansat un angajament civic de lungă durată (2009 – 2014) - „Foaia de parcurs privind respectarea şanselor egale pentru femei şi bărbaţi în cadrul proceselor electorale din R. Moldova”. Alianţa a mai lansat şi site-ul www.alegeriprogen.md, care conţine atât informaţii utile cu privire la dimensiunea de gen în alegerile parlamentare, platformele şi listele electorale ale partidelor prin prisma de gen, cât şi opiniile şi atitudinile membrilor Alianţei ProGen 2009. Ecaterina Mardarovici, directoarea Clubului politic al femeilor 50/50, a precizat că ONG-urile vor veni cu analize a programelor şi listelor electorale ale partidelor politice, după ce se va încheia perioada de înregistrare a candidaţilor. „Promovarea cât mai multor femei pe liste, şi nu doar în coadă, dar şi pe locurile eligibile, va face faţă partidelor şi le va da o şansă mai mare de câştig în alegeri”, a menţionat Valentina Bodrug-Lungu, preşedinta ONG „Gender-Centru”. Activităţile fac parte din proiectul „Pledoarie pentru respectarea egalităţii de gen în alegeri”, realizat cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova, Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională, Institutului pentru o Societate Deschisă, Fundaţiei Eurasia şi Misiunii OSCE în Moldova. Cristina Răileanu, expertă în cadrul proiectului, a menţionat că Alianţa ProGen 2009 a reuşit să facă în Moldova ceea ce nu au reuşit să facă organizaţiile de profil din România – să se coalizeze la alegeri parlamentare. Reprezentanta Misiunii OSCE în Moldova, Judy Hale, a subliniat că „pentru a spori puterea politică a femeilor, Moldova are nevoie de echilibru în bază de gen în cadrul procesului electoral. Elaborarea unui document cu privire la aspectele de gen reprezintă un pas important pentru realizarea acestui scop”. Alianţa ProGen 2009 a fost lansată în octombrie 2008 la iniţiativa organizaţiilor non-guvernamentale Centrul ,,Parteneriat pentru Dezvoltare”, „Clubul politic al femeilor 50/50”, „Gender-Centru”, Forul Organizaţiilor de Femei şi Clubul pentru Şanse Egale „În Doi”. Actualmente, Alianţa include peste 15 ONG-uri.
Alianţa ProGen 2009 cheamă partidele, CEC, mass-media şi ONG-urile să respecte egalitatea între femei şi bărbaţi în alegerile parlamentare
-
daniela terzi-barbarosie despre angajamentul propus spre semnare.mp3
- 0