Alianţa Moldova Noastră acuză PCRM, PPCD şi PD de situaţia social-economică din Moldova

Alianţa „Moldova Noastră” a organizat duminică, 26 noiembrie, în scuarul Teatrului de Operă şi Balet din Chişinău, o întâlnire cu alegătorii la care a criticat dur actuala guvernare şi liderii unor fracţiuni parlamentare. Veaceslav Untilă a declarat în deschiderea întrunirii că „AMN nu a trădat aşteptările alegătorilor săi, chiar dacă oponenţii politici încearcă să discrediteze formaţiunea, iar AMN rămâne un partid pro-naţional pro-european şi anti-comunist”. Înainte de a-i oferi cuvântul liderului formaţiunii, Untilă a declarat că „Urecheanu este omul care continuă lupta cu dictatura comunistă”. Serafim Urecheanu a declarat în cadrul discursului său că „guvernarea comunistă este o ruşine naţională şi de aceea plecarea lor este inevitabilă, precum este inevitabilă venirea la putere a celei mai puternice forţe democratice – AMN, care a rămas singura formaţiune credibilă şi democratică, şi care a demonstrat fidelitate alegătorilor şi”. El a adăugat că „ prin trădarea electoratului la 4 aprilie, coaliţiei roş-oranj îi revine toată responsabilitatea pentru situaţia social-economică dezastruoasă din ţară, iar prin votul lor trădător pentru bugetul din 2007 şi adoptarea unor legi cu caracter mafiotic şi corupt PPCD şi PD s-au deconspirat definitiv şi au trecut în tabăra comunistă”. Conform datelor oferite agenţiei Info-Prim Neo de reprezentanţii poliţiei care asigurau ordinea publică, în jur de ora 12.00, la aproximativ o oră după deschiderea mitingului, în scuarul Operei Naţionale se aflau circa 600 de oameni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.