Alianţa Anticorupţie, exponent activ al societăţii civile, constituită din peste 20 ONG-uri ce militează pentru respectarea integrităţii în serviciul public, a prevenirii, diminuării şi eradicării corupţiei în sectorul public şi privat

Către: Parlamentul Republicii Moldova

mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 105, MD-2073
Preşedintele Republcii Moldova

mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, nr.154, MD-2073

Guvernul Republicii Moldova

mun. Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale, 1, MD-2033

Paridul Liberal Democrat din Moldova
mun. Chişinău, str. Bucureşti 88, MD-2012

Partidul Democrat din Moldova

mun.Chişinău, str. Tighina 32 MD-2001

Partidul Liberal

mun. Chişinău, str. N. Iorga 15, MD-2012

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

mun. Chişinău, str. N. Iorga 11, MD-2012

0
 

   01.07.2015

                                                             APEL PUBLIC


În condiţiile actuale de instabilitate politică, dictată de demisionarea Guvernului şi instituirea unui interimat, de criză contunuă în sistemul financiar-bancar, dictată de bancrotizarea sistemului bancar prin sustragerea finanţelor publice, cu repercursiuni grave în plan intern prin instabilitate economică, oscilaţii valutare, creşterea preţurilor la mărfuri şi servicii, care în final conduc la creşterea tensiunii în societate; iar pe plan extern prin diminuarea dramatică a încrederii  partenerilor europeni şi donatori externi în capacităţile de autogestiune a ţării, dezamăgire confirmată prin recenta blocare a pachetului de legi anti-corupţie, care au drept rezultat sistarea asistenţei bugetare şi asistenţei în continuarea reformelor demarate, totul pe fundalul unui conflict armat continuu în Ucraina şi o situaţie dificilă per ansamblu, în regiune.

În aceste condiţii deloc favorabile, Membrii Alianţei Anticorupţie, SOLICITĂ:

 

  1. Demararea urgentă a negocierilor partidelor politice, în vederea creării unei majorităţi stabile pro-europene în Parlament;
  • Plasarea în prim-plan a intereselor de stat asupra intereselor înguste de partid;
  • Nepartajarea principalelor funcţii în stat pe criterii politice în favoarea criteriilor profesioniste şi cu reputaţie consacrată;
  • Înaintarea, la funcţiile principale în stat, precum cea de Prim-Ministru a cel puţin trei candidaturi, în conformitate cu principiile practicilor democratice şi respectării drepturilor omului;
  1. Netergiversare în investirea unui Guvern plenipotenţiar, integru şi cu mandat clar în promovarea reformelor asumate faţă de societate şi partenerii de dezvoltare din exterior;
  • Investirea în funcţia de Prim-Ministru a unei persoane cu integritate profesională, cu încredere substanţială în societate, cu competenţe demonstrate în realizarea integrării europene şi a reformelor, mandatul de Prim-Ministru fiind redevabil celor mai înalte standarde de integritate, meritocraţie şi profesionalism, adeziunii practicilor democratice şi respectării drepturilor omului;

Alianţa Anticorupţie consideră inadmisibilă accederea în funcţiile de demnitate publică a persoanelor compromise pentru neprofesionalism, lipsă de performanţă, cu invocate fapte de corupţie şi conexe, lipsite de integritate, sau persoane puse sub monitorizări şi investigaţii pentru fraudă din partea autorităţilor naţionale şi internaţionale.

  • Criteriu sine qua non în formarea Cabinetului de miniştri – integritatea şi probitatea membrilor, fără dubii de integritate, incompatibilite sau restricţii în exercitarea funcţiei de demnitate publică,  confirmate prin verificarea prealabilă a acestora de instituţiile abilitate, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Excluderea de a promova candidaţi pentru relaţii de rudenie directă, prin afinitate sau în urma relaţii sociale, precum naşi-fini, cumetri, foşti sau actuali parteneri de afaceri, etc.;
  • Investirea unui Guvern cu mandat clar în realizarea reformelor demarate, continuitatea reformelor, precum şi stabilirea şi respectarea unor termeni strict prestabiliţi pentru fiecare etapă a reformei în fiecare domeniu;
  1. Transparentizarea maximă a procesului de negocieri în formarea unei majorităţi parlamentare şi consultarea opiniei societăţii civile la numirea Prim-Ministrului şi membrilor Guvernului.
     

PROPUNEM: priorităţi ale viitorului Guvern:

  1. Redresarea situaţiei în sistemul financiar-bancar;
  2. Implementarea Acordului de Asociere şi încheierea unui acord cu FMI,
  3. Adoptarea urgentă a pachetului de legi anti-corupţie;
  4. Onorarea obligaţiilor asumate faţă de partenerii externi.


Cu considerare,
Membrii Alianţei Anticorupţie

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.