Alexei Tulbure a fost rechemat din cauza incompetenţei profesionale şi necorespunderea cu funcţia exercitată, declară viceministrul MAEIE

Fostul Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite Alexei Tulbure a fost rechemat pentru că a dat dovadă de incompetenţă profesională şi necorespundere cu funcţia exercitată, a declarat joi, 6 martie, în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), Valeriu Ostalep, citat de Info-Prim Neo. Ostalep a spus că în timpul activităţii sale, Alexei Tulbure a ignorat instrucţiunile MAEIE, a comis încălcări sistematice ale disciplinei de muncă şi acţiuni care au prejudiciat imaginea R. Moldova. De asemenea, potrivit viceministrului de externe, fostul reprezentant al RM pe lângă ONU a gestionat ineficient banii publici şi a comis o serie de încălcări grave care au fost incluse în raportul Curţii de Conturi în rezultatul verificărilor înfăptuite la misiunile diplomatice. Oficialul a mai declarat că într-o perioadă scurtă de timp, lui Alexei Tulbure i-au fost aplicate două mustrări aspre pentru încălcarea disciplinei de muncă, dar încălcările s-au intensificat. Alexei Tulbure a fost numit în funcţia de Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă ONU la finele lunii iunie 2007. Anterior el a îndeplinit funcţia de reprezentant al R. Moldova la Consiliul Europei timp de patru ani. Vladimri Voronin a semnat decretul privind rechemarea lui Alexei Tulbure la 4 martie curent.
  • valeriu ostalep despre rechemarea lui alexei tulbure.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.