Elevul Clubului de Taekwon-Do „Stolas Leukas” din Chişinău, Alexei Tentiuc, a câştigat medalia de aur la Campionatul Mondial de Taekwon-Do din Pyongyang, Coreea de Nord, transmite Info-Prim Neo. „Am avut 7 sportivi la campionat. În total au participat 120 de state. Suntem printre cele 25 de ţări care au câştigat medalii. Alexei Tentiuc a devenit campion la proba power breaking (spargerea unei scânduri cu dimensiunile 30cm/30cm), a rupt numărul maxim de scânduri fără să aibă traume”, a precizat la o conferinţă de presă, joi, preşedintele Clubului „Stolas Leukas”, Vasile Filat. Acesta a menţionat că Ministerul Tineretului şi Sportului nu a ajutat cu nimic sportivii la pregătirea pentru campionatul din Pyongyang. „Am solicitat o sală pentru a ne antrena, dar nici aceasta nu a fost posibil. Ne antrenăm prin săli de sport arendate de la şcoli sau prin parcuri”, a spus Vasile Filat. Campionul mondial, Alexei Tentiuc, a menţionat că se antrenează de 14 ani şi a meritat efortul să vadă tricolorul arborat şi să asculte imnul Moldovei în finalul campionatului. „Aveam 14 ani când am ajuns la club, aici m-am format ca sportiv, dar şi ca om. Aici suntem ca într-o familie. Acum locuiesc în Afganistan, antrenez acolo copii. Iniţial începusem să lucrez cu copiii străzii, astfel i-am păzit de riscul de a deveni talibani”, a spus Alexei Tentiuc. Clubul sportiv „Stolas Leukas” a mai participat la campionatul mondial din Malaysia, unde a cucerit o medalie de aur şi 3 de argint, la campionatul euroasitaic din Alma-Ata, Kazahstan, de unde sportivii s-au întors cu 32 de medalii, maximum posibil, iar la campionatul euroasiatic din Cipru au cucerit 21 de medalii.
Alexei Tentiuc a adus la Chişinău aurul Campionatului Mondial de Taekwon Do din Pyongyang
-
vasile filat despre campionat si biruinta.mp3
- 0