Alexei Catană: Reîntregirea va fi posibilă doar în cazul venirii la putere a unor lideri noi pe ambele maluri. Sondaj Info-Prim Neo

Agenţia de ştiri Info-Prim Neo lansează un sondaj de opinie printre lideri ai formaţiunilor politice, exponenţi ai societăţii civile, formatori de opinie de pe ambele maluri ale Nistrului cu privire la soluţionarea conflictului transnistrean. Sondajul are drept scop acumularea a cât mai multor puncte de vedere care ar putea contribui la ameliorarea situaţiei existente. Tuturor participanţilor le-au fost adresate aceleaşi două întrebări. De data aceasta răspunde la ele Alexei Catană, preşedinte al Asociaţiei TraDeM din Râbniţa, fost preşedinte al Asociatiei obşteşti „Evrica” (AO „Evrica” este fondată de părinţi ai elevilor care îşi fac studiile la Liceul „Evrica” din Râbniţa). [ - Cum vedeţi soluţionarea diferendului transnistrean? În ce formă, prin ce mecanisme şi în ce termeni este aceasta posibilă?] - Ar fi ideal ca Transnistria să rămână parte componentă a R. Moldova fără drepturi speciale. Suntem, însă, realişti şi înţelegem că, fără acordarea unui statut special regiunii, nu va fi posibilă reîntregirea ţării. Ce denumire va avea acest statut contează mai puţin decât posibilitatea reîntregirii reale a statului şi crearea condiţiilor de imposibilitate pentru reînvierea tendinţelor separatiste. Reîntregirea va fi posibilă doar în cazul venirii la putere a unor lideri noi pe ambele maluri, care ar avea dorinţa să lucreze real pentru acest deziderat. Fără îndoială, foarte mult depinde şi de marile puteri. [ - În opinia dvs., pe cât de eficiente şi de adecvate situaţiei create sunt acţiunile pe care le întreprinde actualmente conducerea statului R. Moldova? Când credeţi că pot da rezultate eforturile depuse de autorităţi şi la ce rezultate ne putem aştepta?] Orice tentative sunt binevenite, în cazul în care nu au loc doar de dragul tentativelor. Trebuie ca oamenii de pe ambele maluri să simtă rezultatele benefice ale acestor tratative, cu ar fi, de exemplu, lichidarea unor posturi de control, simplificarea liberei circulaţii, posibilitatea funcţionării normale a şcolilor cu predare în grafia latină, etc. Suntem conştienţi de faptul că actuala conducere de la Tiraspol nu doreşte să schimbe nimic, deoarece de conducerea de la Chişinău depinde foarte mult. Rezultatele finale pot apărea mai târziu. Important este să reuşim să facem tot posibilul ca în minţile oamenilor, mai ales de pe malul stâng, să prindă rădăcini gândul că reîntregirea statului e inevitabilă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE