Alexei Arestovici: Scenariul ca Rusia să ia Nicolaiv, Odesa și regiunea transnistreană este ridicol

Rusia nu va reuși să ocupe regiunea Nicolaiv-Odesa și să ajungă în regiunea transnistreană. Consilierul administrației președinției ucrainene, Alexei Arestovici, și-a exprimat convingerea că un astfel de scenariu este irealizabil. Oficialul ucrainean a menționat că, grație sprijinului partenerilor externi, armata ucraineană s-a modernizat considerabil și este tot mai dotată. De cealaltă parte, armata rusă este epuizată și va ceda în curând, spune Arestovici, notează IPN.

Centrala nucleară de la Zaporojie prezintă un risc sporit pentru securitatea Europei și a întregii lumi, spune Alexei Arestovici. Potrivit lui, prin atacurile multiple asupra centralei, rușii își doresc să forțeze nota pentru a determina partea ucraineană să iasă la negocieri. Arestovici se arată convins că Rusia nu-și dorește o catastrofă nucleară, însă din neatenție s-ar putea întâmpla orice.

Au loc atacuri în direcția centralei pentru a ne forța să ieșim la negocieri, astfel fiind șantajată nuclear întreaga Europă. Inițial, au încercat să ne șantajeze pe toți prin intermediul crizei cerealelor, încercând să creeze o oportunitate pentru negocieri. Nu le-a ieșit și au început șantajul nuclear. Nu știu ce ar mai putea inventa, dar cred că nu sunt nebuni să arunce deliberat planeta într-o catastrofă nucleară. Dar atunci când lovești o centrală nucleară, involuntar, orice se poate întâmpla”, a spus Alexei Arestovici în cadrul unui interviu la postul public de televiziune Moldova 1.

Mai mult, potrivit oficialului ucrainean, Rusia își dorește organizarea unor pretinse referendumuri pe teritoriile ocupate, pentru a-i pune ulterior pe ucraineni să se omoare între ei.

Referendumul este un subiect de pe agenda lor internă, vor să demonstreze unele succese ale operațiunii. Însă principalul scop al referendumului este de a mobiliza populația care se află pe teritoriile ocupate și de a-i implica pe oameni în luptă. Așa cum se întâmplă cu oamenii care locuiesc în regiunile Donețk și Lugansk. Își doresc să-i pună pe ucraineni să lupte unii împotriva altora. Noi înțelegem asta și orice tentativă de a organiza referendumuri pe teritoriul nostru îi va costa foarte mult”, a mai spus Arestovici.

Arestovici exclude și scenariul transformării războiului din faza activă într-un conflict înghețat. Oficialul se arată convins că Rusia va pierde acest război, iar Ucraina își va recupera toate teritoriile ocupate.

Pe teritoriul nostru nu va exista un conflict înghețat similar celui din regiunea transnistreană pentru că noi îi vom alunga de aici. Noi ne-am europenizat, am creat o armată performată cu ajutorul partenerilor, întru-un an îi vom nimici. Cum să ia regiunea transnistreană? Odesa? Nicolaiv? Un astfel de scenariu e ridicol. Astfel de planuri au cei cărora le-au luat 120 de zile să ia Severodonețk-ul? Și asta s-a întâmplat pentru că noi ne-am retras de acolo”, a punctat oficialul ucrainean.

Fiind întrebat dacă Republica Moldova i-ar putea permite Rusiei să ocolească sancțiunile internaționale, Arestovici s-a arătat convins că Chișinăul nu va ajuta un stat-terorist.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.