Fenomenul migrației ia amploare! Numai în perioada 2004-2020, peste 230 de mii de cetățeni au părăsit definitiv Republica Moldova, ceea ce înseamnă peste 8% din populație. În același timp, se înregistrează fenomenul revenirii din străinătate a persoanelor cu vârsta apropiată de pensionare, fapt ce va pune o presiune enormă de fondul de pensii în viitorul apropiat. Datele au fost prezentate de rectorul ASEM, Alexandru Stratan, în cadrul unei prelegeri publice susținute la Academia de Științe., notează IPN.
În cadrul prelegerii publice „Evoluții recente și perspective de dezvoltare economică a Republicii Moldova”, susținută de membrul corespondent Alexandru Stratan, au fost prezentați factorii care au contribuit la creșterea ratei inflației din Republica Moldova. Cel mai mult, afectează situația economică din țară invazia Federației Ruse în din Ucraina și consecințele pandemiei COVID-19.
„Războiul ruso-ucrainean a afectat atât securitatea regională, cât și mondială. Noi nu ne-am revenit încă bine după pandemie, când rețelele de distribuție au fost distorsionate, acum ele au devenit și mai fragile. Pentru că războiul a creat presiuni suplimentare pe un spectru de mărfuri, produse, pe care le importam preponderent din trei țări, Rusia, Belarus și Ucraina. Un impact important au și presiunile inflaționiste. Au continuat să crească prețurile la produsele energetice și cele agroalimentare, ducând la creșteri mari de prețuri pe tot lanțul valoric. Inflația a dus la scăderea puterii de cumpărare a cetățenilor, a sporit vulnerabilitatea păturilor sociale. Mulți care se regăseau în pătura socială de mijloc, care era destul de fragilă, s-au pomenit în categoria celor cu venituri mici”, a spus membrul corespondent al Academiei de Științe, Alexandru Stratan.
Potrivit lui Alexandru Stratan în anul 2022 media anuală a creșterii prețurilor de consum este de 30%. Numai în luna octombrie 2022, prețurile de consum au crescut față de aceeași perioadă a anului 2021 cu 34,6%. Astfel, în luna octombrie 2022 prețurile la produsele alimentare au crescut cu 36%, prețul produselor nealimentare a crescut cu 21%, iar costul serviciilor prestate populației a crescut cu 52%.
„În regiunea Europei, Republica Moldova va avea până la sfârșitul anului cel mai mare ritm al inflației. În contextul situației din regiune, Republica Moldova se află în clasamentele internaționale în topul statelor cu un risc sporit din punct de vedere economic și financiar, fapt ce diminuează atractivitatea investițională a țării noastre. Anticipările nu ne fac să fim foarte optimiști, creșterea economică va fi la nivelul 2-2,5% pentru următorii ani”, a mai spus Alexandru Stratan.
Potrivit rectorului ASEM, o problemă gravă cu care se va confrunta Republica Moldova în viitorul apropiat este lipsa populației apte de muncă, fapt ce va determina o discrepanță majoră între cei care contribuie la fondul de pensii și cei care beneficiază de prestații sociale.
„În perioada 2014-2020, peste 230 de mii de oameni au părăsit Republica Moldova definitiv, ceea ce semnifică reducerea populației totale cu 8,3%. Potrivit datelor demografice, copiii, tinerii studioși și populația aptă de muncă sunt cei care pleacă. Totodată, observăm un fenomen de revenire a populației cu vârsta pre-pensionare și pensionare. Pleacă cei care trebuie să contribuie la bugetul pensiilor și vin cei care vor pune în perspectivă presiuni asupra bugetului”, a mai spus rectorul ASEM, Alexandru Stratan.