Alexandru Slusari: Sub paravanul micșorării poverii furtului miliardului, se ascund idei meschine

Sub paravanul micșorării poverii furtului miliardului, se ascund idei meschine, susține deputatul Fracțiunii ACUM Platforma DA, Alexandru Slusari. Potrivit parlamentarului, proiectul prin care se propune instituirea unui nou mod de alocare a profitului disponibil pentru distribuire al BNM la venitul bugetului de stat, votat de deputați în două lecturi, este „o bombă cu ceas”, transmite IPN.

Potrivit deputatului, documentul, dincolo de faptul că nu soluționează problema miliardului furat, introduce un mecanism foarte periculos pentru viitor. Prin această lege se schimbă mecanismul acoperirii pierderilor în cadrul Băncii Naționale. Deputatul PPPDA declară că cetățenii sunt supuși riscului să achite, prin bugetul de stat, pierderile Băncii Naționale, dacă capitalul statutar al BNM va cădea sub 4%. „Prin această modificare relaxăm și pe Banca Națională”, spune acesta.

Alexandru Slusari precizează că PPPDA a susținut proiectul în prima lectură, propunând un amendament pentru a doua lectură, ca acești bani distribuiți de BNM să meargă pentru pensii, dar propunerea nu a fost susținută.

Oferind detalii despre proiect, ministrul finanțelor, Serghei Pușcuța, a declarat în plenul Parlamentului că, în cazul în care capitalul statutar constituie mai puțin de 4% din totalul obligațiunilor monetare ale Băncii Naționale, profitul disponibil pentru distribuire va fi alocat în întregime pentru majorarea capitalului statutar. În cazul în care capitalul statutar constituie de la 4% până la 10% din totalul obligațiunilor monetare ale Băncii Naționale, 50% din profitul disponibil pentru distribuire va fi alocat la majorarea capitalului statutar, iar 50% va fi transferat la venitul bugetului de stat. În cazul în care capitalul statutar constituie mai mult de 10% din totalul obligațiunilor monetare ale BNM, profitul disponibil pentru distribuire va fi transferat în întregime la venitul bugetului de stat. Potrivit ministrului, promovarea proiectului de lege va diminua presiunea financiară asupra bugetului de stat pe termen mediu și lung, ca urmare a deservirii obligațiunilor de stat emise în anul 2016, cu suma profitului disponibil pentru distribuirea Băncii Naționale aferent anului financiar respectiv.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.