Principalul impediment la examinarea cauzelor penale și descoperirea mecanismului infracțional al jafului bancar este lipsa expertizei financiar-economice privind suma exactă a creditelor neperformante, acordate începând cu anul 2009. Declarația aparține președintelui Comisiei parlamentare de anchetă privind frauda bancară, Alexandru Slusari, citat de IPN.
„Incredibil. Această expertiză a fost numită pe 10 iunie 2015 și durează patru ani. Patru ani, oameni buni! Cum încă nu au pornit ei să facă cercetări științifice la toate creditele, începând cu ziua Independenței. Atunci această expertiză ar fi fost efectuată de copiii experților actuali”, menționează Alexandru Slusari într-o postare pe Facebook.
Deputatul spune că „a rămas perplex după ce a luat cunoștința cu răspunsul Procuraturii, semnat încă de Harunjen, privind rezultatele investigării fraudei bancare”.
„Ridicol și penibil. Dacă vă amintiți, sub paravanul expertizei se ascundea mult timp la Curtea de Apel Cahul Ilan Șor. A fost un element important de sabotare a procesului de investigare a devalizării sistemului bancar. Iar în acea perioadă de patru ani tălharii și-au șters urmele și cheltuiau într-o veselie miliardele furate de la noi. Dar eu sunt convins că răsplata este aproape ca niciodată”, mai menționează președintele Comisiei de anchetă.