Fostul deputat din Parlament din partea Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, cere urgent noului Guvern să abordeze, la una din primele ședințe, situația de la Calea Ferată din Moldova. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ex-deputatul atenționează că România și Ucraina propun Moldovei reluarea circulației trenurilor internaționale, dar administrația CFM ar refuza să o facă, motivând prin faptul că vagoanele sunt în stare deplorabilă, transmite IPN.
„Direcția Chișinău-Odesa-Chișinău era una din cele mai rentabile pentru Calea Ferată Moldova în perioada de vară. Adică, pentru majorarea semnificativă a veniturilor întreprinderii strategice nu este posibil de reparat 20 de vagoane. Măcar din banii împrumutați, în baza unui plan concret și real de restabilire a circulației. În schimb, mii de angajați, care 6 luni nu primesc salarii, sunt trimiși la bănci după credite”, menționează Alexandr Slusari pe pagina sa de Facebook.
Ex-deputatul amintește că circulația trenurilor internaționale a fost sistată în 2020, din cauza pandemiei de COVID-19, și atunci nimeni nu a vorbit despre probleme cu vagoane. „Oare timp de un an situația a devenit atât de dramatică, încât nu există nicio soluție pentru problema strategică, ce ține de veniturile întreprinderii și salariații acesteia? Ce se întâmplă la Calea Ferată ? Sabotaj, incompetență sau interes pecuniar de a falimenta entitatea strategică?”, subliniază Alexandru Slusari.
Solicitat de IPN, Oleg Tofilat, director general al Căii Ferate din Moldova, a precizat că reluarea circulației trenurilor internaționale, inclusiv pe traseul Chișinău-Odesa-Chișinău, va fi posibilă nu mai devreme de septembrie anul curent. „Trenurile de pe ruta Chișinău-Odesa-Chișinău necesită o reparație foarte profundă. Pentru achiziționarea pieselor de schimb, este cadrul normativ privind licitațiile, tot asta cere timp și cere bani. Și mai este încă o altă întrebare – ce se întâmplă dacă investim în tot asta și apar iar restricțiile pandemice?”, a subliniat Oleg Tofilat.
În același timp, managerul întreprinderii a menționat că trenurile care transportă pasageri nu ar fi rentabile, pentru că aduc venituri foarte modeste – 100-150 de mii de lei lunar. „Iar atunci când vorbim despre reluarea tranzitului de minereu de fier, pe care l-am reușit luna trecută cu Ucraina, asta e vorba de 4,5-5 milioane de lei pe lună, deodată”, a specificat Oleg Tofilat.
Totodată, directorul CFM a apreciat drept „deplasată” declarația lui Alexandru Slusari, potrivit căreia mii de angajați ai întreprinderii, care 6 luni nu primesc salarii, sunt trimiși la bănci după credite. Oleg Tofilat a remarcat că, în cele două luni de când exercită funcția de director al CFM, situația privind plata restanțelor salariale s-ar fi ameliorat. „În iunie am plătit integral salariile pentru decembrie, iar în iulie s-au plătit lefurile pentru ianuarie. Da, noi avem restanțe la salarii, din nefericire, asta e situația. În august am început să achităm invers, deja achităm pentru iunie, ne-am propus să fie o stabilitate și să achităm lunar cel puțin un salariu. Restanțele vor fi plătite pe măsură ce vom realiza activele neutilizate. Din păcate, activitatea operațională la Calea Ferată continua să fie în pierderi, mult mai mici ca înainte, dar sunt pierderi”, a explicat Oleg Tofilat.
Directorul CFM a adăugat că, în acest caz, o soluție pe care a propus-o angajaților, în luna iunie, a fost creditele. „Ca management corporativ, ne pregăteam de cele mai riscante scenarii – că nu vom avea o majoritate parlamentară clară, că va trebui să ne descurcăm vreo 4-5 luni fără Guvern. Ca să nu lăsăm angajații Căii Ferate ostatici ai politicului, soluția era destul de simplă: angajatul primește restanța salarială de la bancă, sub formă de credit, iar toate costurile de deservire ale creditului le va acoperi Calea Ferată. Asta era propunerea. Și dacă domnul Slusari înțelegea […], avea să vadă cât de elegantă este soluția și cât de mult asta ar prinde bine pentru angajați”, a opinat Oleg Tofilat.