Fostul șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, care a deținut și funcția de ministru al apărării, reținut vineri în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 din cadrul INI al IGP, susține că nu a încălcat legislația pe acest caz și este deschis să comunice cu cei care gestionează cazul.
„Știam care sunt „bunele intenții” ale unor persoane interesate de acest caz și tocmai de asta, nu sunt surprins de nimic. Un lucru vreau să vă zic acum, eu răspund de fiecare acțiune a mea și sunt responsabil doar de ceea ce am făcut, nu de ceea ce „li se pare unora””, este mesajul transmis de Alexandru Pînzari, pe Facebook, prin intermediul familiei sale.
Alexandru Pînzari susține că „ar fi bine să nu se grăbească nimeni să-l ardă pe rug sau să dea note activității sale”, pentru că există instituții de drept în stat, care trebuie să-și facă treaba și să nu admită erori în astfel de acțiuni.
Cu o reacție la reținerea fostului șef al IGP a venit și Partidul Democrat. Într-un comunicat de presă, formațiunea condamnă atacurile la adresa vicepreședintelui PDM Alexandru Pînzari. Potrivit PDM, acesta este un profesionist, un patriot și un om căruia îi pasă de țară, iar în funcțiile pe care le-a deținut, șef al IGP și ministru al apărării, a luptat cu criminalitatea și a avut grijă de securitatea țării și a cetățenilor.
„Considerăm că prin reținerea acestuia unii dintre cei care ar fi trebuit până acum să lupte cu hoții și corupții încearcă astfel să se dea bine pe lângă noua putere”, scrie PDM.
Formațiunea cere tuturor să nu se grăbească să îl judece și să îl condamne pe Alexandru Pânzari, ei cred că lui i se va face dreptate și speră că acesta va avea parte de o justiție corectă, așa cum li s-a promis cetățenilor în această campanie electorală.
Dosarul în care este vizat Alexandru Pînzari este cercetat prin prisma comiterii mai multor infracțiuni: „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”.