Guvernarea, care şi-a asumat obiectivul de semnare a Acordului de Asociere cu UE, trebuia concomitent să iniţieze şi procedura de pregătire a ţării pentru implementarea prevederilor acestuia. Or, acest lucru a întârziat. În consecinţă, au apărut problemele cu care se confruntă astăzi producătorii agricoli autohtoni, notează preşedintele Partidului Popular, Alexandru Oleinic, într-un comunicat de presă remis de formaţiune.
„La noi s-a procedat ca de obicei – mai întâi s-a semnat, iar după, se caută soluţii pentru a face faţă regulilor impuse. Doar la final de mandat actuala guvernare declară agricultura prioritate naţională şi aprobă mult aşteptata Strategie de dezvoltare a agriculturii. Doar la final de mandat şi, cu siguranţă, în scopuri electorale, prim-ministrul se implică în soluţionarea problemelor agricultorilor – compensarea pierderilor, restructurarea creditelor bancare, oportunităţi de export – soluţii, identificarea cărora a fost necesară până la momentul semnării Acordului de Asociere”, declară Alexandru Oleinic.
Politicianul menţionează că Problema agricultorilor indică asupra unui nou eşec al guvernării. Partidul Popular a atenţionat de nenumărate ori despre necesitatea transformării agriculturii în principalul motor al economiei naţionale. Pentru atingerea acestui obiectiv, spune Alexandru Oleinic, trebuie să se înceapă de la măsurile de subvenţionare a agriculturii, aşa cum se procedează în ţările europene – pentru cei care cultivă cereale, legume şi fructe subvenţionarea se face la nivelul de 60% din costurile de achiziţie.
Alexandru Oleinic mai spune că pentru dezvoltarea agriculturii de performanţă e nevoie de compensarea costurilor de instalare a sistemelor de irigare și de compensarea a 70% din valoarea investiţiei la crearea întreprinderilor mici pentru procesarea legumelor, fructelor, strugurilor, cerealelor, cărnii, laptelui.