Alexandru Oleinic, co-preşedinte coordonator al Partidului Popular din Republica Moldova (PPRM) consideră nejustificată şi periculoasă majorarea tarifelor la energie electrică, vehiculată frecvent în ultima vreme. El a declarat pentru IPN că o eventuală majorare va avea impact dur asupra economiei şi populaţiei ţării.
„Consider absolut nejustificată şi păguboasă această majorare, cu atât mai mult pe fundalul reducerii neîntrerupte a veniturilor populaţiei ţării. Şi mai dureros este că statul îşi atribuie doar rolul de spectator, fără a întreprinde ceva real pentru a slăbi presiunea preţurilor asupra populaţiei. Statul are obligaţia de a diversifica sursele de energie astfel, încât să fie evitate constrângerile şi şantajul care se poate manifesta în cazul în care suntem conectaţi la o singură sursă”, a spus Alexandu Oleinic,
Liderul PPRM spune că majorarea cu 14 la sută a tarifului ar echivala cu un adaos de 22 de bani la actualul tarif. „Creşterea este destul de mare şi ea poate influenţa direct majorarea preţului la pâine, alte produse alimentare, servicii comunale, îmbrăcăminte şi alte produse şi servicii de prima necesitate. Mărfurile noastre, şi aşa necompetitive, vor rămâne în stocuri, ceea ce pune în dificultate producătorul local. Consecinţele pot fi cele mai drastice, inclusiv falimentarea producătorilor autohtoni. Asta înseamnă pierderea a mii de locuri de muncă, creşterea şomajului şi izbucnirea unor conflicte sociale, reducerea încasărilor bugetare, creşterea sărăciei”, afirmă Alexandru Oleinic.
Potrivit lui, diversificarea surselor de alimentare cu energie electrică, atât de mult discutate de guvernanţi, ar oferi în situaţia dată soluţii cel puţin pentru evitarea majorării tarifului. „În mai multe ţări europene, datorită implementării surselor de alternativa şi eficienţă energetică, tarifele existente au tendinţa de micşorare. De exemplu, începând cu 1 iulie, consumatorii din România vor achita facturi mai mici ca rezultat al reducerii cu circa 2 la sută a tarifului în vigoare”, spune liderul PPRM.
„PPRM urmăreşte cu multă atenţie si îngrijorare schimbul de opinii privind eventuala creştere a tarifului la energia electrică pentru consumatorii finali. Aşa cum se ştie bine, încă din primăvara anului curent, întreprinderile de distribuţie au depus solicitare către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică în care cer majorarea tarifului actual la energia electrica cu 14 la sută. PPRM cere Guvernului să fie mai responsabil în situaţia dată, creând condiţii reale pentru dezvoltarea sectorului economic şi apărând interese cetăţenilor de rând”, a declarat Alexandru Oleinic.