Alexandru Jizdan oferă detalii în dosarul lui ex-șefului de la IGP, Alexandru Pînzari

Secretarul general al Partidului Democrat, Alexandru Jizdan, declară că arestul colegului său, ex-șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, este o măsură excesivă și total neargumentată. El crede că în spatele acestor acțiuni există niște interese, dar a evitat să ofere detalii în acest sens.

Într-o conferință de presă la IPN, Alexandru Jizdan, a spus că direcțiile operative din cadrul MAI au mai multe surse operative, numărul cărora nu-l poate dezvălui pentru că este secret de stat. Dar, toți agenții, rezidenții, ofițerii pe deplin conspirați sunt racolați și atrași la colaborare conform unei și aceleiași proceduri. Potrivit lui, în cazul racolării agenților secreți șeful care semnează contractul cunoaște doar pseudonimul acestuia, iar Alexandru Pînzari a semnat mai multe astfel de acte, „doar că sub un nume se ascunde finul lui Plahotniuc, Dorin Damir”.

Potrivit lui, Alexandru Pînzari a fost reținut și apoi arestat pentru că a semnat un document unde era scris că Poliția angajează un oarecare Ion Pădure pentru activitate secretă. „Pe parcursul a trei ani cât a fost șeful Inspectoratului General de Poliție, Alexandru Pînzari a semnat contracte pentru Vasile Roată, Dumitru Catămult, Nicolae Nasgros și alții. În încercarea de a înțelege logica dosarului, intentat lui Pînzari, atunci arestări ar trebui să existe pentru toate aceste cazuri, dar ei nu sunt finii lui Plahotniuc”, spune fruntașul democrat.

Alexandru Jizdan dă asigurări că obținerea informațiilor operative este o activitate complexă, și este cu neputință să prezici numărul și calitatea informației pe care o va furniza un agent sau altul.„ Ceea ce cunosc toți lucrătorii operativi este că divulgarea identității sursei este o greșeală fatală, care poate aduce consecințe drastice. De aceea, atunci când se alege între rezultate și securitatea agentului, primordială este ultima. Dacă se constată că sursa nu mai prezintă interes pentru sistem, ea este exclusă din rețea prin aceleași reguli de confidențialitate”, a spus el.

De asemenea, cu cât mai odioasă este persoana atrasă la colaborare, cu atât mai reușită se consideră racolarea. „Nu sunt racolați oameni care duc un simplu mod de viață și nu comunică cu contingentul special. Se atrag la colaborare persoane consumatoare de droguri, persoane cu antecedente penale, persoane care sunt în contact cu mediul criminal sau persoane care sunt acolo unde statul are interese”, afirmă Alexandru Jizdan.

Potrivit secretarului general al PDM, cazul a fost consumat în 2017, iar arestările au început recent, înainte de alegeri, când spațiul public a fost umplut cu informații denigratoare despre cei arestați, cât și a sa personală.

În altă ordine de idei, Alexandru Jizdan spune că dânsul și Alexandru Pînzari nu au și nici nu au avut nimic în comun cu compania Tirex, având în vedere informațiile care au apărut anterior în spațiul public.

Alexandru Jizdan susține că Alexandru Pînzari nu prezintă pericol pentru societate, mai ales că el „prin definiție e un luptător pentru securitatea națională”. Acesta garantează că, fiind în libertate, colegul său nu se va eschiva de la comunicarea cu organul de anchetă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.