Alexandru Flenchea: Războiul din Ucraina ar putea fi pus pe pauză

Este puțin probabil ca în timpul summit-ului de la Vilnius să se decidă o eventuală aderare a Ucrainei la NATO. Este opinia expertului în domeniul securității, Alexandru Flenchea, director al Asociației „Inițiativa pentru Pace”. Potrivit expertului, aderarea imediată a Ucrainei la NATO ar înseamnă declanșarea unui război între blocul Nord-Atlantic și Rusia, care ar putea genera o catastrofă nucleară, notează IPN.

Expertul în securitate Alexandru Flenchea spune că războiul din Ucraina schimbă complet arhitectura europeană de securitate, iar noile angajamente de securitate vor include și Republica Moldova, într-o formulă sau alta. Expertul nu exclude scenariul punerii pe pauză a războiului din Ucraina, după modelul acordului de la Minsk din 2015.

„Suntem în plină transformare a Europei, în primul rând, în sensul securității, de la securitatea energetică până la securitatea armată. Iar Republica Moldova este în mijlocul evenimentelor. Lumea va fi altfel, Europa va fi altfel. Acest război ar putea fi pus pe pauză. Președintele Zelensky spunea că până nu pleacă ultimul soldat rus de pe teritoriul Ucrainei nu putem vorbi decât despre un război amânat. Am mai avut un război pus pe pauză între 2015 și 2022. Acum vorbim despre o altă amploare a războiului, acum e implicat întregul continent. Situația acum e mult mai dramatică, respectiv și schimbările în arhitectura de securitate vor fi mult mai mari”, a spus Alexandru Flenchea în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.


Expertul în securitate mai spune că aderarea Ucrainei la NATO înainte de finalizarea definitivă a războiului este puțin probabilă și asta pentru că o confruntare NATO-Rusia ar avea consecințe dezastruoase pentru omenire.

„Soarta summit-ului NATO de la Vilnius este în mare parte decisă deja. Ucraina, ca și Georgia, are perspectiva aderării la NATO încă din 2008, din timpul summit-ului de la București, dar cred că acum se va merge doar pe niște formule de încurajare a Ucrainei, pentru că nu poate să nu se schimbe nimic în relațiile Kiev-NATO. Dar nu cred că va fi vorba de o decizie care va anunța data când NATO va avea cu un membru mai mult. Războiul este piedica Ucrainei de a adera la NATO. Comunitatea Nord-Atlantică nu este pregătită să intre în război cu Rusia. Nu se vrea asemenea scenariu, nu cred că cineva și-l dorește pentru că ar fi prea aproape de o catastrofă nucleară”, a explicat ex-vicepremierul pentru Reintegrare.

Summit-ul NATO va avea în perioada 11-12 iulie la Vilnius, capitala Lituaniei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.