Alexandru Flenchea: Comparativ cu alte conflicte din spațiul post-sovietic, cel transnistrean a înregistrat progrese

Trupele din raioanele de est ale Republicii Moldova, numite „de pacificare”, atât de ruși și tiraspoleni, cât și de reprezentanții Chișinăului, nu au un mandat și o misiune acceptată pe plan internațional. Menirea lor nu este să „aducă pacea” și să plece, ci să țină Republica Moldova în problemele de dezintegrare a fostului imperiu sovietic, pe care Rusia încearcă să-l restabilească, inclusiv prin războiul din Ucraina. Declarații în acest sens a făcut Alexandru Flenchea, ex-vicepremier pentru reintegrare, director al Asociației „Inițiativa pentru Pace”, în cadrul dezbaterii publice la tema „Independența Republicii Moldova, marcată de semnul din naștere transnistrean”, care a avut loc la Agenția de presă IPN.

„Pe de o parte situația e complexă, iar, pe de alta – e simplă și banală”, a opinat ex-premierul pentru reintegrare. Dânsul consideră că atunci când la masa de negocieri ai în față un stat independent și suveran, parte a comunității internaționale cu angajamente și obligații, acesta manifestă un comportament responsabil. „Altceva e când ai în față negociatori care se reprezintă doar pe sine însuși. Da, ei au anumite instrucțiuni, o anumită marjă de manevră – în cazul nostru, stabilită de Moscova, în rest, însă... Un fost negociator-șef de la Tiraspol, când a fost prins cu minciuna chiar a spus: Ce fel de așteptări de responsabilitate vreți de la noi, un stat nerecunocut – Chișinăul să fie responsabil, că e recunoscut. Eu am tot dreptul să mint!”.

Tiraspolul nu e strâmtorat nici de bunul simț, nici de angajamente internaționale, a apreciat expertul. „Are 464 de kilometri de hotar „privatizat”, care la moment, este închis (se are în vedere frontiera Republicii Moldova cu Ucraina pe segmentul transnistrean – n.r.). Tiraspolenii mai dispun de gaz „pe gratis”, nota de plată fiind pusă în seama Chișinăului. Au energie electrică, pe care o produc fără nicio cheltuială, dar pe care o vând la un preț negociabil”.

Astfel, Tiraspolul câștigă bani și-și aranjează trecutul, viitorul și prezentul la Chișinău, Odesa și Kiev. „În asemenea condiții, cu resurse materiale, dar fără a fi strâmtorat nici de angajamente naționale, nici internaționale, poți face mult mai multe decât poate Republica Moldova, stat suveran, recunoscut și responsabil”, a punctat fostul oficial.

Solicitat să se refere la eventuale soluții pentru reglementarea transnistreană, Alexandru Flenchea a menționat că există Constituția și legea din 2005 cu privire la statutul juridic special al Transnistriei. De asemenea, el a admis că există un consens național privitor la raioanele de pe malul stâng al Nistrului, care, însă, este tacit. „Tot timpul a existat un deficit de dezbateri autentice pe acest subiect”, a relevat expertul.

Totodată, vorbitorul s-a referit la politica „pașilor mici” și de „consolidare a încrederii”, apreciate neunivoc în mediul de specialitate. Dânsul consideră că promovând respectivele politici, Chișinăul nu a făcut „cadouri” oponenților săi. „Acolo trăiesc cetățenii noștri și comportamentul Chișinăului a fost foarte firesc. Sunt întreprinderi, care aparțin Republicii Moldova. Față de aceste persoane fizice și juridice Republica Moldova are anumite angajamente, dar și cerințe, pe care statul le impune în raport cu subiecții săi. Evident, toate acestea fiind adaptate la condițiile unui conflict nesoluționat”, a relevat fostul vicepremier.

Dezbaterea publică la tema „Independența Republicii Moldova, marcată de semnul din naștere transnistrean”, organizată de IPN, a fost ediția a 260-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.