Alexandr Stoianoglo: Voi fi un președinte apolitic, nepărtinitor și un slujitor fidel al Constituției

Candidatul Partidului Socialiștilor la alegerile prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, susține că va fi un președinte apolitic, nepărtinitor, echilibrat și un slujitor fidel al Constituției. Acesta spune că scopul său nu este unul politic, ci este siguranța, pace și bunăstarea Moldovei, transmite IPN.

„Stimați alegători, simpatizanți și susținători ai candidaților care nu au acces în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale, campania electorală se apropie de final. Fiecare dintre voi a investit nu doar un vot, ci un vis și încredere în valorile pe care le reprezentați. Recunosc contribuția fiecărui candidat și consider că multe din viziunile și propunerile lor merită integrate. În calitate de președinte, îmi asum angajamentul de a transforma soluțiile propuse de toți cei care au luptat pentru o Moldovă mai bună în inițiative concrete pentru cetățeni”; a declarat candidatul la prezidențiale într-un briefing de presă.

Politicianul a menționat că pe 3 noiembrie poporul Moldovei va lua decizia finală în ce direcție va merge țara mai de parte: își va continua parcursul dominat de isterii, promisiuni goale și căutări interminabile de dușmani ai poporului sau va alege calea consolidării tuturor forțelor politice în numele Republicii Moldova. „Vom continua exodul în masă și sărăcirea populației sau vom reuși, în sfârșit, să pornim pe calea modernizării și dezvoltării reale a țării. Răspunsurile depind de maturitatea civică și patriotismul fiecăruia dintre dumneavoastră. Stimați alegători, eu nu sunt un politician afiliat ideologic vreo unei doctrine sau formațiuni politice. Voi fi un președinte apolitic, nepărtinitor, echilibrat și un slujitor fidel al Constituției”, a declarat  candidatul PSRM.

Acesta își asuma un angajament ferm de a construi o Moldovă în care fiecare voce este ascultată și fiecare comunitate este sprijinită. „Voi pune capăt divizărilor și voi propune un model european autentic, unde statul servește cetățeanul și nu interesele politice. Mă adresez nu doar pentru a vă cere votul, ci pentru a ne uni pentru dreptate, dreptatea pe care o merită Republica Moldova și cetățenii săi. Vă rog să fiți alături de mine și pe 3noiembrie, și apoi patru ani înainte”, a mai spus Alexandr Stoianoglo.

Pe 3 noiembrie alegătorii vor alege viitorul președinte al Republicii Moldova. Pe buletinele de vot sunt primii doi candidați care au acumulat cele mai multe voturi în primul tur de scrutin:  candidata PAS, actuala președintă Maia Sandu, și candidatul PSRM,  Alexandr Stoianoglo.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.