Alexandr Stoianoglo: Avem o șansă imensă să câștigăm pe 3 noiembrie și vom câștiga

Candidatul Partidului Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, care a acces în turul II al alegerilor prezidențiale, mizează pe susținerea altor formațiuni, lideri politici și lideri de opinie. Ca și Maia Sandu, cu care se va confrunta în turul doi, Stoianoglo susține ideea participării în comun la o dezbatere, dar insistă ca această să aibă loc pe o platforma neutră, transmite IPN.

„Stimați alegători, ieri ați realizat un adevărat miracol, un miracol în care puțini mai credeau. Puterea s-a pregătit din timp pentru victorie. A suprimat și a interzis mass-media de opoziție, a impus cenzura, a instaurat controlul unui singur partid asupra Comisiei Electorale Centrale. A lansat sondaje sociologice false, a desființat institutul observatorilor electoralei și a abuzat de resurse administrative, inclusiv de cele externe. Rezultatul – un eșec răsunător și rușinos. Este deja clar că, dacă alegerile ar fi fost organizate conform standardelor europene și democratice, puterea ar fi fost sancționată și mai dur”, a declarat candidatul într-un briefing de presă.

Potrivit lui Stoianoglo, cea mai rușinoasă parte a acestor alegeri este legată de referendum. „Ei au crezut că drumul european poate fi acaparat de un singur om. Au încercat să creeze o falsă luptă între bine și rău, divizând din nou cetățenii între proeuropeni buni și cei de categoria a doua, doar pentru că gândesc diferit. Însă rezultatul a fost opus la ceea ce s-a dorit. Lipsa de credibilitate a candidatului puterii a tras rezultatul în jos, aducând viitorul european al Moldovei pe marginea unei totale discreditări. Rezultatele votului demonstrează că majoritatea covârșitoare a societății își cunoaște bine interesele și înțelege importanța obiectivelor naționale”, afirmă candidatul PSRM.

Alexandr Stoianoglo mai spune că, de acum în colo trebuie găsită o temelie comună pentru consolidarea întregii societăți și a tuturor forțelor politice și civile din Republica Moldova. Majoritatea moldovenilor înțelege clar că țara are nevoie de dreptate, respect pentru toți cetățenii, supremația legii, dezvoltarea economică și locuri de muncă. Și, bineînțeles, de o direcție clară pentru dezvoltarea suverană în familia europeană a națiunilor.

„Aceasta trebuie să fie agenda unificatoare în turul II al alegerilor prezidențiale. Iar aici nu vorbesc doar despre mine. Eu mizez mult pe susținerea altor formațiuni, lideri politici și lideri de opinie. Avem o șansă imensă să câștigăm pe 3 noiembrie și vom câștiga. Totodată, vreau să fac apel către Maia Sandu, să le ofere cetățenilor posibilitatea să-și facă de sine stătător impresia despre programele electorale, iar cea mai bună metodă sunt dezbaterile, pe o platformă neutră”, a mai spus Alexandr Stoianoglo.

După prelucrarea a 99,77% din procesele verbale, Maia Sandu acumulează 42,40% din voturi, iar Alexandr Stoianoglo – 26,01%.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.