Conceptul de integrare europeană nu a fost înțeles corect de toți tinerii din Republica Moldova la referendumul constituțional și la alegerilor prezidențiale din toamna trecută. Declarația a fost lansată de Alexandr Petrov, directorul Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret (ANT), în cadrul unei dezbateri publice la IPN, cu tema „Rolul tinerilor și al organizațiilor de tineret în procesul de integrare europeană”.
Potrivit lui Petrov, există cazuri în care tinerii nu au perceput diferența între alegeri și referendum ori chiar nu au înțeles despre ce este plebiscitul. În plus, menționează specialistul, „tineretul nu este o masă omogenă” și încă din adolescență, în intervalul de vârstă între 14 și 35 de ani, trebuie educat corespunzător în legătură cu procesele electorale.
Alexandr Petrov a făcut trimitere la părinții ai căror copii încă nu au dreptul să voteze, ca să le explice despre cum funcționează un scrutin și să-și ia copiii la urne, ca aceștia să înțeleagă de mici importanța alegerilor pentru societate.
Categoria 18-24 de ani este vulnerabilă, accentuează directorul ANT, care precizează că „tinerii la această vârstă sunt mai emotivi și deschiși spre mesaje populiste”, de aceea îndeamnă părinții să comunice deschis cu copiii lor.
Pe de altă parte, Alexandr Petrov menționează că tinerii sunt cei care „aduc aer profesionist în administrația locală și centrală a unui stat, și au un rol important în exercițiul strategic de integrare europeană a țării noastre”. În acest sens, liderul ANT a concretizat că, după fiecare scrutin, crește numărul de deputați, miniștri, primari și consilieri tineri.
„Tineretul are responsabilitatea dublă de a se implica în proiecte naționale de luare a deciziilor. Tinerii nu ies la vot pentru că ei nu au această deprindere, ea nu face parte din tradiția lor”, explică Petrov, adăugând că acest lucru nu are legătură cu ideologiile politice ale tinerilor. Totuși, chiar dacă sunt o categorie care nu se prezintă exemplar la urne, prezența lor la alegerile parlamentare din 2021 a avut un impact decisiv, a remarcat liderul ANT.
Dezbaterea publică la tema „Rolul tinerilor și al organizațiilor de tineret în procesul de integrare europeană” este organizată în cadrul proiectului „Agenția de presă IPN pentru coeziune socială și Moldova pro-europeană”, finanțat de către IMS.