Alex S & E acuză încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală

Compania „Alex S & E” SRL acuză un alt agent economic, Comsales Grup SRL, că utilizează ilegal elemente ale mărcii sale comerciale prin intermediul domeniului „alex-se.md”, transmite Info-Prim Neo. Conducerea „Alex S & E” SRL a declarat, într-o conferinţă de presă, că este proprietarul brandului „Alex S & E”, conform Clasificării Internaţionale Nice şi are numele de domeniu „alex-se.com”. Potrivit reprezentanţilor companiei, produsele „Alex S & E” SRL, care activează pe piaţa Republicii Moldova de 19 ani, sunt cunoscute în ţară, cât şi pe piaţa Federaţiei Ruse, Ucrainei şi altor ţări din spaţiul CSI. Cântarele electronice şi echipamentul tehnologic produs de „Alex S & E” se găsesc în comerţ, precum şi la marile întreprinderi industriale. Daunele cauzate de Comsales Grup sunt estimate de „Alex S & E” la circa 700 de mii lei. Compania a apelat la Registratorul naţional de nume în zona de domeniu „md”, întreprinderea de stat „MoldData”, cu solicitarea de a retrage înregistrarea domeniului „alex-se.md” şi a expediat totodată o cerere şi Ministerului Afacerilor Interne, precum şi Procuraturii sectorului Centru pentru a investiga acest caz de utilizare ilicită a elementelor proprietăţii intelectuale a companiei şi nerespectarea prevederii Legii cu privire la concurenţă. Potrivit lui Michael Vaisman, directorul general al companiei, în 2 luni „MoldData” nu a dat niciun răspuns. MAI şi Procuratura sectorului Centru au deschis însă o cauză penală privind încălcarea dreptului de proprietate industrială. Totodată, procurorul sectorului Centru a cerut Institutului Naţional de Standardizare şi Metrologie să retragă avizul tehnic de înregistrare a companiei Comsales Grup, documentul de bază prin care se acordă dreptul persoanei juridice să desfăşoare activităţi în domeniul metrologiei legale. „Este clar că instituirea unei pagini web cu numele de domeniu „alex-se.md ” are ca scop inducerea în eroare a consumatorilor de produse de Alex S & E SRL, a clienţilor şi partenerilor noştri. Cunoaştem faptul că în Moldova nu există o practică bogată în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor de proprietate intelectuală. Însă Republica Moldova negociază cu Uniunea Europeană Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv, unde unul din compartimentele negociate este cel despre proprietate intelectuală. Şi noi suntem hotărâţi să apărăm acest drept, chemând comunitatea de afaceri şi societatea civilă din Moldova să ne susţină”, a declarat Michael Vaisman. „Standardizarea şi metrologia, în care activează compania noastră, sunt sfere de importanţă majoră pentru integrarea economiei moldoveneşti pe piaţa Uniunii Europene şi piaţa internaţională. Dacă am fi apelat la alte metode decât cele legale, am fi prejudiciat enorm imaginea companiei noastre, care promovează principiile unui business civilizat”, a mai spus directorul general al companiei Alex S & E, exprimându-şi speranţa că se va face dreptate pe căi legale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.