Aleşii locali subscriu apelului de susţinere a statului european Republica Moldova

Stafful PLDM anunţă că la adresa formaţiunii au parvenit zeci de declaraţii semnate de către aleşi locali din Drochia, Cimişlia, Orhei, Căuşeni şi Sângerei, ca urmare a apelului liderului liberal-democrat, Vlad Filat, de condamnare a dezbinării a societăţii şi de susţinere a statului european Republica Moldova, transmite IPN.

Consilierii au menţionat în declaraţiile semnate că Republica Moldova este un stat suveran, independent, unitar şi indivizibil şi au condamnat cu vehemenţă acţiunile de destabilizare a situaţiei şi blocare a căii europene de dezvoltare a Republicii Moldova. Aleşii locali şi-au exprimat dezacordul cu orice manifestări separatiste şi s-au pronunţat pentru apropierea de UE.

PLDM precizează că declaraţiile sunt semnate de către reprezentanţii diferitelor formaţiuni politice din administraţia publică de nivelul unu şi doi. La începutul lunii februarie, Vlad Filat a făcut apel către partide şi autorităţi să condamne acţiunile de dezbinare a Moldovei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.