Comitetul obştesc anticorupţie al Asociaţiei pentru protecţia drepturilor civile „Adjuta Cives” cere autorităţilor locale din Chişinău să înlăture orice condiţii pentru manifestări de corupţie în practica aprobării deciziilor de organizare a licitaţiilor pentru vânzarea şi arenda pământului proprietate municipală, transmite Info-Prim Neo. Reprezentanţii organizaţiei au declarat, miercuri, la o conferinţă de presă că au fost sesizaţi de mai mulţi locuitori ai municipiului. Aceştia s-ar fi plâng că în cadrul Direcţiei arhitectură şi relaţii funciare ar exista o barieră artificială în soluţionarea problemelor legate de vânzarea-cumpărarea sau arendarea terenurilor. În spatele schemei ar sta câţiva aleşi locali, printre care cetăţenii amintesc de consilierul Corneliu Pântea, a spus vicepreşedintele comitetului anticorupţie, Alexandru Procop. Potrivit informaţiilor de care dispune „Adjuta Cives”, Corneliu Pântea, îşi influenţează colegii din Consiliu pentru a obţine numărul necesar de voturi la aprobarea deciziilor de înstrăinare a terenurilor prin licitaţie. Alesul local ar fi făcut lobby pentru includerea unui pachet de documente pe ordinea de zi a CMC pentru scoaterea la licitaţie a unui teren de 35 ari cu dreptul de arendă pe un termen de 10 ani, la un preţ de 100 mii lei. Iar pentru acest serviciu consilierul municipal ar fi primit 30 mii euro. Comitetul obştesc anticorupţie al Asociaţiei pentru protecţia drepturilor civile „Adjuta Cives” cere municipalităţii să iniţieze anchete interne pe cazurile semnalate de cetăţeni. Membrii comitetului spun că scheme similare de corupere, încurajate de aleşii locali, sunt prezente şi în alte localităţi, unde cei de la conducere urmăresc favoruri personale. Solicitat de Info-Prim, Corneliu Pântea a respins acuzaţiile.