Alertă cu bombă la un cazinou din capitală

Oamenii legii au fost puși pe jar joi seara, 28 februarie, după ce un necunoscut a anunțat că într-un cazinou din sectorul Botanica al capitalei s-ar afla o bombă. Aceasta este deja a opta alertă falsă în localul respectiv, iar autorul încă nu a fost identificat.

Ofițerul de presă al Direcției de poliție a capitalei, Natalia Stati, a declarat pentru IPN că anunțul a fost făcut după ora 20.00, iar la fața locului s-au deplasat serviciile specializate. Atât angajații, cât și vizitatorii au fost evacuați. După mai multe verificări, oamenii legii nu au depistat niciun obiect suspect.

Pentru comunicarea mincinoasă cu bună-știință despre pregătirea unor explozii, incendieri sau a altor acțiuni care periclitează viața oamenilor, cauzează daune materiale în proporții mari sau provoacă alte urmări grave, legislația prevede amendă în mărime de la 200 la 500 de unități convenționale, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau  închisoare de până la 2 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.