Alerta cu bombă a fost falsă

Actualizare /11:24/ Alerta cu bombă s-a dovedit falsă. În urma verificărilor, specialiștii de la Bombteh nu au depistat obiecte suspecte. Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru „comunicare mincinoasă cu bună-știință despre actul de terorism”, iar autorul alertei riscă până la doi ani de pușcărie.

(Știrea inițială) O persoană a sunat în această dimineață la 112 și a comunicat despre faptul că în incinta sediilor Centru și Buiucani ale Judecătoriei Chișinău se află un obiect explozibil. Forțele de ordine au încercuit zona și evacuat toți angajații și cetățenii care se aflau în cele două clădiri, transmite IPN.

Direcția de poliție a capitalei precizează că apelul a fost efectuat de către un bărbat, în jurul orei 08.30. La fața locului s-au deplasat serviciile specializate: Batalionul de patrulare și reacționare operativă, grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Buiucani, angajații IGSU. La fel, a fost solicitată și  intervenția specialiștilor de la Bombteh.

Ofițerii de investigație au dispus un șir de măsuri speciale în identificarea persoanei care a efectuat apelul. Pentru fapta comisă, făptașul riscă amendă în mărime de la 27 500 la 42 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau până la doi ani de închisoare.

Sediile Judecătoriei Chișinău sun periodic ținta alertelor cu bombă, toate până acum au fost  false.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.