Campania electorală, dar şi desfăşurarea scrutinului din 14 iunie, au fost marcate de mai multe încălcări ale legislaţiei electorale. Constatarea aparţine experţilor Asociaţiei „Promo-lex”, care au prezentat un raport de monitorizare a scrutinului local în cadrul unei conferinţe de presă , transmite IPN.
Directorul de programe de la Asociaţia „Promo-LEX”, Pavel Postică, a comunicat că au fost sesizate mai multe încălcări ale legislaţiei electorale cum ar fi coruperea alegătorilor, implicarea organizaţiilor religioase în agitaţia electorală, agitaţia electorală ilegală, implicarea membrilor organelor electorale în activităţi politice. „Au fost şi câteva cazuri mai deosebite, când s-a ajuns la aplicarea forţei. Avem 4 astfel de cazuri. Îndemn concurenţii electorali să recurgă la calm şi respect şi să nu-şi rezolve problemele cu pumnii. Un caz ieşit din comun îl reprezintă şi furtul tehnicii de calcul dintr-un birou electoral”, a spus Postică.
Cornelia Călin, analist financiar la Asociaţie, a declarat că de către concurenţii electorali au fost admise încălcări şi în ceia ce priveşte întocmirea rapoartelor financiare prezentate la CEC. „Mai mulţi concurenţi electorali au ascuns cheltuielile avute în campania electorală. Nu au fost incluse toate concertele şi nici onorariile artiştilor. Doar doi concurenţi au arătat că au achitat artiştilor sume cuprinse între 2000 şi 3000 de lei. Este clar că nu corespunde realităţii, este cunoscut că artiştii încasează onorarii cu mult mai mari şi este imposibil ca ei să fie prieteni cu toţi concurenţii electorali. Au fost şi concerte electorale camuflate sub anumite evenimente, cum ar fi cel din Orhei, care ar fi fost dedicat unui eveniment sportiv sau concertul dedicat Zilei Federaţiei Ruse, care, de fapt, a fost unul electoral în favoarea PSRM”, a adăugat Cornelia Călin.
Raportorii „Promo-LEX” au formulat şi un pachet de recomandări prin care au solicitat Parlamentului să vină cu precizări în legislaţia electorală privind degrevarea din funcţie a candidaţilor, drepturile şi obligaţiile persoanelor degrevate, pentru a nu admite pe viitor utilizarea resurselor administrative. Un apel a fost făcut şi către organele de drept, ca să reacţioneze conform legii în toate cazurile de încălcare a legislaţiei electorale.