Alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei se amână

Alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, stabilite pentru data de 16 mai, se amână. Comisia pentru situații excepționale de la Comrat a decis stoparea campaniei electorale, cu stabilirea ulterioară a datei scrutinului, transmite IPN.

Comisia pentru situații excepționale a Găgăuziei face trimitere la instaurarea stării de urgență în toată țara. Astfel, campania electorală nu va putea fi desfășurată până pe 30 mai, dată la care ar urma să expire starea de urgență. Doar atunci, campania electorală va putea fi reluată.

Potrivit aceleiași hotărâri, Comisia electorală de la Comrat urmează să stabilească data alegerilor în Adunarea Populară, ținând cont de data la care va fi reluată campania electorală și perioada în care aceasta urmează să se desfășoare.

Pe 20 ianuarie 2021, s-au împlinit patru ani de la convocarea primei ședințe a Adunării Populare, după alegerile din noiembrie 2016. Adunarea Populară a stabilit data alegerilor pentru 16 mai.

Tot pentru data de 16 mai, anterior Comisia Electorală Centrală a stabilit alegeri locale noi pentru funcția de primar în comunele Camenca din raionul Glodeni, Hârtop din raionul Cimișlia și Negurenii Vechi din raionul Ungheni. Deocamdată CEC nu a anunțat vreo decizie cu privire la desfășurarea scrutinelor locale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.