Alegerile federale din Germania, în oglinda exit-pollurilor

La alegerile federale din Germania din 26 septembrie, exit pollurile au dat câștig Partidului Social-Democrat, urmat de blocul CDU/CSU. Pentru conservatorii, conduși de această dată de Armin Lashet, transmite IPN cu referință la Euronews, acesta este cel mai prost rezultat obținut vreodată fr alianță.
 
Sondajul efectuat la eșirea din secțiile de votare de către Infrarest dimap arată că Partidul Social-Democrat obține 25,7 la sută, iar sondajul realizat de Mannheimer Forschungsgruppe Wahlen arată că social-democrații au acumulat 26 la sută din voturi. Alianța CDU/CSU merge, cum dau mediile, „practic, cap în cap” cu liderul.

Pe locul trei iese Partidul „verzilor” cu circa 14 la sută, urmat de Partidul democraților liberi și „Alternativa pentru Germania”. Conform datelor preliminare în parlament intră și Partidul de stânga cu 5 lasută din sufragiile alegătorilor.

În actualele alegeri parlamentare participă cel mai mare număr de partide de la reunificarea Germaniei. Conform datelor Comisiei federale electorale, și-au desemnat candidați 47 de formațiuni. Pentru pentru fotoliile de deputați au concurat 6211 de candidați, dintre care 2024 de femei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.