Alegerile recente din Rusia reprezintă și un fel de referendum pentru ideea de sacralitate a statalității ruse. De această părere este directorului IDIS Viitorul, Igor Munteanu. În opinia lui, nu doar rezultatul statistic al acestor alegeri contează, dar și faptul ce fel de stat își dorește să construiască în continuare Vladimir Putin, transmite IPN.
„Un stat care ar trebui să-și mențină așa-zisa stabilitate internă de care cetățenii ruși sunt foarte conștienți și aclamă această stabilitate, un fel de status quo al jocurilor de putere care se întâmplă în jurul Kremlinului, din care vor lipsi referințe importante față de reforme interne în sens de liberalizare, modernizare a statului pe care eu cred că președintele Putin le consideră de importanță secundară”, a spus Igor Munteanu în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.
Iulian Groza, director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, consideră că lui Vladimir Putin i-a reușit în cadrul acestei campanii electorale să schimbe accentul de la problemele interne – corupție, situația economică – la existența unui inamic extern care este Vestul și cu care ar avea un program de confruntare. Potrivit lui, problema principală cu care se putea confrunta Vladimir Putin era liderul opoziției, Alexei Navalnîi, și valul de protest pe care acesta putea să-l genereze, având în vedere că situația economică a Federației Ruse este una proastă.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost reales în funcție duminică, 18 martie, cu peste 76% din voturi.